Vicepreședintele american Mike Pence a cerut miercuri Organizației Națiunilor Unite să anuleze acreditarea ambasadorului venezuelean și să îl înlocuiască cu un reprezentant al președintelui autoproclamat al Venezuelei, Juan Guaido, transmite DPA.

Liderul parlamentului venezuelean, Juan Guaido, care s-a declarat în ianuarie șef interimar al statului, este susținut de peste 50 de țări în confruntarea cu președintele Nicolas Maduro, reales anul trecut în urma unor alegeri contestate de opoziție.

Națiunile lumii s-au pronunțat cu “voce clară” și “este timpul ca ONU să vorbească”, a declarat Pence în Consiliul de Securitate al organizației internaționale. El a adăugat că SUA pregătesc o rezoluție care cere membrilor Organizației Națiunilor Unite să îl recunoască pe Guaido drept conducător legitim al Venezuelei.

Adresându-se reprezentantului actual al Venezuelei în Consiliu, Pence a spus: “Cu tot respectul, domnule ambasador, nu ar trebui să vă aflați aici. Ar trebui să vă întoarceți în Venezuela și să-i spuneți lui Nicolas Maduro că i-a expirat timpul și e vremea să plece”.

Vicepreședintele Statelor Unite a afirmat că țara sa va continua să facă presiuni economice și diplomatice asupra regimului de la Caracas pentru a obține o tranziție pașnică, dar a avertizat că “toate opțiunile sunt deschise”. 

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/04/sua-cer-onu-inlocuirea-ambasadorului-venezuelean-trimis-de-regimul-maduro-cu-cel-desemnat-de-opozantul-guaido-54172.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/04/sua-cer-onu-inlocuirea-ambasadorului-venezuelean-trimis-de-regimul-maduro-cu-cel-desemnat-de-opozantul-guaido-54172-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv