Intervenția chirurgicală pentru înlocuirea unei valve cardiace la care a fost supus Mick Jagger și care, până nu de mult, presupunea operarea extensivă pe cord deschis este în prezent minim invazivă și permite recuperarea într-un timp scurt, potrivit foxbusiness.com. 

Săptămâna aceasta, Mick Jagger, solistul trupei britanice The Rolling Stones, în vârstă de 75 de ani, a fost supus unei intervenții chirurgicale pe cord, pentru înlocuirea unei valve și, în prezent, se recuperează.

Vineri dimineață, platforma online Tonight Billboard informa că rockerul a fost supus intervenției chirurgicale săptămâna aceasta, într-un spital din New York, SUA. Intervenția chirurgicală era necesară pentru că tulburarea de care suferea Jagger ar fi putut duce la insuficiență cardiacă și chiar la deces în urma unui infarct.

Vineri seară, pe contul artistului de pe platforma de micro-blogging Twitter a apărut următorul mesaj: “Mulțumesc, tuturor, pentru toate mesajele de sprijin, mă simt mai bine acum și mă recuperez – și, de asemenea, un uriaș mulțumesc personalului medical, care a făcut o treabă superbă”.

Medicul Marc Siegel, corespondent al Fox News Medical, a explicat că intervenția chirurgicală la care a fost supus Mick Jagger atrage atenția asupra inovațiilor din domeniul înlocuirii de valve cardiace, care până în urmă cu câțiva ani, presupunea implantarea unei proteze pe cord deschis în timpul unei operații clasice.

În prezent, intervenția este minim invazivă, a explicat profesorul de medicină de la Universitatea din New York.

Boala de care suferă Mick Jagger este destul de frecventă, numai în SUA fiind diagnosticați aproximativ 8 milioane de oameni, potrivit American Heart Association.

Începând din 2002, în Franța, a fost dezvoltată o nouă procedură, de implantare valvulară aortică transcateter (TAVI/TAVR). Pe scurt, în artera femurală din zona inghinală se introduce o proteză valvulară biologică, constituită din țesuturi de origine animală (porc sau vacă) strânsă în interiorul unei teci, care apoi este implantată pe valva deteriorată, ajutând-o pe aceasta să se recupereze.

“TAVR a devenit o metodă de bază și de succes, având de obicei efecte secundare minime și înlocuiește din ce în ce mai mult chirurgia tradițională mai invazivă. Este cu adevărat un miracol al științei medicale moderne și o dovadă a capacităților noastre în ceea ce privește bioingineria. Va salva milioane de persoane care altfel ar muri din cauza complicațiilor intervenției chirurgicale clasice sau a valvelor cardiace deteriorate”, a mai spus Siegel.

În SUA, TAVR, cu tot ce presupune, intervenția propriu zisă și spitalizarea, se ridică la 60.063 de dolari, comparativ cu operația clasică, ale cărei costuri ajung la 60.319 dolari. Însă TAVR este de obicei inclusă în asigurarea medială. Prin comparație, o intervenție de bypass ajunge la 117.094 de dolari, potrivit American Heart Association.

Numărul procedurilor TAVR a crescut de la 1.531, în 2012, la 5.567, în 2015, cu 263%. Creșterea este explicabilă printr-o mai mare disponibilitate, un număr mai mare de medici pregătiți, mai puține efecte secundare și multe rezultate pozitive, spune Siegel.

Următorul pas este adaptarea procedurii pentru înlocuirea tuturor celorlalte tipuri de valve cardiace – mitrală, tricuspidă și pulmonară -, lucru care s-ar putea întâmpla în câțiva ani, este de părere Siegel.

Mick Jagger este solistul trupei The Rolling Stones, în care mai cântă Keith Richards, Charlie Watts și Ronnie Wood. Trupa, înființată la Londra, în 1962, a vândut peste 200 de milioane de albume în întreaga lume și a susținut mii de concerte cu casa închisă. Formația a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 1989.

rootstireaActualitate/Esential
Intervenția chirurgicală pentru înlocuirea unei valve cardiace la care a fost supus Mick Jagger și care, până nu de mult, presupunea operarea extensivă pe cord deschis este în prezent minim invazivă și permite recuperarea într-un timp scurt, potrivit foxbusiness.com.  Săptămâna aceasta, Mick Jagger, solistul trupei britanice The Rolling Stones, în...

Preluat de la romania ntv