Pompierul din județul Mehedinți care a suferit, vineri, arsuri în timpul unei intervenții pentru stingerea unui incendiu de vegetație a fost transferat, în timpul nopții,de la Spitalul Județean Timișoara la un spital din Viena, din cauza lipsei aparaturii medicale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Directorul Spitalului Județean Timișoara, medicul Marius Craina, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că pompierul în vârstă de 47 de ani, cu arsuri grave, a fost transferat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o clinică specializată din Viena. Decizia a fost luată din cauza lipsei aparaturii necesare tratării pacienților cu arsuri grave în unitatea medicală.

“Pacientul a fost adus ieri (n.r. vineri) după-masă, a fost diagnosticat și s-au făcut primele intervenții de urgență la Spitalul Județean Timișoara, iar în cursul nopții a fost transferat la o clinică de specialitate, de profil, din Viena. La noi, Centrul de mari arși va fi funcțional în luna iunie și am înțeles că la celelalte unități din țară nu erau paturi. Noi sperăm să dăm drumul la centrul nostru în luna iunie, licitațiile pentru aparatură în parte sunt finalizate, parte sunt în curs de execuție, iar în iunie vrem să inaugurăm centrul”, a afirmat medicul Marius Craina.

Potrivit directorului Spitalului Județean Timișoara, pompierul a suferit arsuri pe peste 30% din suprafața corporală, iar acestea sunt “destul de profunde”.

Un pompier în vârstă de 47 de ani, de la Garda de Intervenție Orșova, din județul Mehedinți, a suferit arsuri grave, vineri, în timpul unei intervenții de stingere a unui incendiu de vegetație în localitatea Eșelnița.

“Acesta a fost surprins de flăcări în urma căderii de pe versant a unui trunchi de copac și aprinderii vegetației uscate din apropierea pompierului”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mehedinți.

După ce i-au fost acordate primele îngrijiri medicale, pompierul a fost transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul Județean Timișoara.

La sfârșitul anului 2016, cu bani de la Consiliul Județean Timiș, în cadrul Spitalului Județean Timișoara au fost finalizate lucrările la trei din cele cinci saloane ale noii Clinici de Mari Arși. Saloanele nu pot fi folosite deocamdată, pentru că Ministerul Sănătății nu a dotat unitatea medicală cu aparatura necesară.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/04/pompier-cu-arsuri-grave-transferat-de-la-timisoara-la-viena-din-cauza-lipsei-aparaturii-54132.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/04/pompier-cu-arsuri-grave-transferat-de-la-timisoara-la-viena-din-cauza-lipsei-aparaturii-54132-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv