Mama copiilor din Galați, bătuți cu bestialitate de tatăl care a filmat întreaga scenă a postat, pe Facebook, un mesaj controversat despre „secretul vieții”: „să asculți mai multă muzică și mai puține bârfe”.

Mama celor doi copii bătuți de tată a scris, pe Facebook, mesaje controversate, ea fiind în Anglia.

„Secretul vieții este să asculți mai multpă muzică și mai puține bârfe”, este unul dintre mesaje, iar altul, „În viață, nu este nevoie să dai explicații. Prietenii nu au nevoie de ele, dușmanii nu le cred, idioții nu le înțeleg”, a scris Gabriela Ovidiu Popa, după ce scandalul privind agresiunea asupra copiilor săi a devenit public.

Soțul ei, tatăl copiilor bătuți, a fost reținut în timpul nopții de miercuri spre joi, după mai multe ore de audieri la sediul Poliției din Tecuci, acesta urmând să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Ancheta a început după ce autoritățile au vizionat o filmare în care doi copii au fost bătuți cu bestialitate de tatăl lor.

În imaginile foarte violente apar cei doi de 2, respectiv 5 ani, care sunt bătuți cu violență de tatăl lor. Părintele filmează întreaga scenă și îi amenință pe copii că îi omoară. Tatăl violent nu se oprește din lovituri, deși copiii plâng și la un moment dat cad din pat din cauza palmelor primite.

Filmarea a fost trimisă de agresor soției sale care este plecată în străinătate și ulterior o rudă a anunțat Poliția.

Polițiștii care au mers la fața locului au emis ordin de protecție provizoriu, interzicându-i bărbatului să se apropie de copii. De asemenea, agresorul s-a ales cu dosar penal.

Reprezentanții Direcției pentru Protecția Copilului Galați au decis să ia copiii de acasă și să-i ducă la o bunică.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/04/mama-copiilor-batuti-de-tata-mesaj-controversat-din-anglia-mai-multa-muzica-mai-putine-barfe-54112.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/04/mama-copiilor-batuti-de-tata-mesaj-controversat-din-anglia-mai-multa-muzica-mai-putine-barfe-54112-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv