Statul asiatic Brunei va introduce miercuri legea privind aplicarea pedepsei cu moartea prin lapidare pentru persoanele homosexuale, mișcare condamnată de comunitatea internațională, relatează site-ul postului BBC.

Pe lângă legea privind lapidarea homosexualilor, Brunei va adopta un pachet de legi pentru mai multe tipuri de infracțiuni, inclusiv pedepsirea hoților prin amputarea mâinilor.

Într-o declarație publică, făcută miercuri, sultanul din Brunei a făcut apel la implementarea unor “valori islamice mai puternice”.

„Vreau să văd că valorile islamice devin mai puternice în această țară”, a declarat sultanul Hassanal Bolkiah, fără a menționa noile legi.

Homosexualitatea era deja ilegală în Brunei și pedepsită cu până la 10 ani de închisoare.

Sub noua lege, indivizii vor fi pedepsiți pentru homosexualitate doar dacă vor mărturisi, sau dacă vor exista cel puțin patru martori.

Statele Unite au criticat marți decizia adoptarea legilor islamice care permit pedeapsa cu moartea prin lapidare pentru adulter și homosexualitate și a cerut ratificarea și implementarea Convenției Națiunilor Unite împotriva Torturii.

„Decizia statului Brunei de a implementa faza a doua și a treia din Codul Penal Sharia, precum și penalitățile asociate, este împotriva drepturilor internaționale ale omului, prin încurajarea torturii și a altor pedepse inumane sau tratamente degradante”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Robert Palladino.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/04/tara-care-introduce-aplicarea-pedepsei-cu-moartea-pentru-persoanele-homosexuale-54089.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/04/tara-care-introduce-aplicarea-pedepsei-cu-moartea-pentru-persoanele-homosexuale-54089-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv