Sofia Chițoran, femeia în vârstă de 83 de ani angajată ca femeie de serviciu la grădinița din localitatea Leurda, din municipiul Motru, a fost concediată de către Inspectoratul Școlar Județean Gorj, pe motiv că este prea bătrână.

Bătrână avea un contract de două ore pe zi la grădinița din localitatea gorjeană Leurda. Ea venea în fiecare dimineață la ora 5.00, făcea focul în sobă și se ocupa de curățenie în sala de clasă și în curtea grădiniței. Cazul exemplar de hărnicie și devotament al bătrânei de 83 de ani a fost prezentat la sfârșitul lunii martie în mass-media. „Inspectorul general știa de situația aceasta.

Săptămâna trecută a fost închis contractul de muncă pe care îl avea doamna, în condiții legale. Dată fiind vârsta înaintată, nu mai putea fi păstrată pe acest post. I s-a închis cartea de muncă, în condiții normale, ca atunci când te pensionezi”, a declarat, pentru Mediafax, Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Gorj. Cosmin Morega, viceprimarul orașului Motru, se declară dezamăgit de măsura care a fost luată:

„Nu este o măsură morală. În primul rând, bătrânica va avea de suferit. La vârsta ei, să primească o astfel de veste nu este așa de ușor. Mă simt și vinovat pentru că eu i-am făcut publică povestea. Sunt dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat. Inițial, am crezut că e păcăleală de 1 aprilie“.

Sofia Chițoran câștiga 440 de lei ca femeie de serviciu, la care se adăuga pensia de 600 de lei pentru că a muncit la CAP. Bătrâna lucra ca femeie de serviciu din anul 1979.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/04/batrana-angajata-la-83-de-ani-la-gradinita-concediata-dupa-aparitia-cazului-in-presa-nu-mai-putea-fi-pastrata-54068.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/04/batrana-angajata-la-83-de-ani-la-gradinita-concediata-dupa-aparitia-cazului-in-presa-nu-mai-putea-fi-pastrata-54068-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv