Două persoane au murit, sâmbătă dimineața, într-un accident produs în Târgu-Mureș, după ce două autovehicule s-au ciocnit într-un sens giratoriu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Pompierii din Mureș au intervenit, sâmbătă dimineața, la un accident produs în Târgu-Mureș, într-un sens giratoriu.

În urma impactului puternic între o autoutilitară și un autoturism, două persoane și-au pierdut viața.

„Au fost 2 victime din care una încarcerată, în Târgu-Mureș, str. Gh. Doja, la giratoriul de la Gara mare. S-a deplasat Detașamentul Tg. Mureș cu un echipaj de descarcerare, o autospecială și două echipaje SMURD. O victimă era prinsă sub o autoutilitară răsturnată și una încarcerată în autoturism. Cele două victime au fost descarcerate, în urma evaluării medicale fiind declarate decedate”, a transmis Cristian Virag, purtător de cuvânt al ISU Mureș.

Potrivit reprezentaților Poliției Județene Mureș, accidentul s-a produs între o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 40 de ani și un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, iar în urma impactului ambii șoferi au murit.

„Din primele cercetari, cauza probabilă principală a producerii accidentului ar fi neacordare prioritate de trecere la efectuarea virajului la stânga, iar ca și cauză secundară – viteza excesiva. În urma accidentului s-a rupt un stâlp de susținere a fibrei optice. Traficul rutier se desfășoară dirijat, pe rute ocolitoare”, au declarat reprezentații Poliției Județene Mureș.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/03/accident-grav-doua-persoane-au-murit-in-dupa-impactul-puternic-intre-doua-autovehicule-54034.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/03/accident-grav-doua-persoane-au-murit-in-dupa-impactul-puternic-intre-doua-autovehicule-54034-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv