Gabriela Szabo, directorul general al celor de la CSM București, a anunțat când va semna Cristina Neagu noul contract.

La sfârșitul lunii trecute, cei de la CSM au anunțat că doresc ca Neagu să joace în continuare la clubul din București și că celei mai bune handbaliste din lume i s-a făcut deja o propunere în acest sens. ​Chiar primarul Capitalei, Gabriela Firea, a lămurit și problema salariului. Deși, impresarul Cristinei a cerut o mărire, acest lucru nu se va întâmpla. În acest moment, “Messi al handbalului” câștigă 17.500 de euro și s-a dorit o creștere până la 20 – 21.000 de euro lunar. Reprezentantul Cristinei a înțeles situația și săptămâna viitoare noul acord se va semna.

“Mă bucur că-și dorește să joace pentru iubitorii handbalului din România. Îmi doresc ca și cei care performează în străinătate să vină în România. Să știți că fac mari eforturi ca să aducem acasă jucătoarele, să le avem aici, să le pregătim pentru Tokyo 2020.

Avem acordul de principiu al Cristinei. Vom veni cu toate detaliile de contract zilele următoare și probabil va fi și o conferință de presă în care să facem anunțul. Ea își dorește foarte tare să rămână la noi. Nu pot spune dacă a avut oferte din străinătate, asta poate spune zice impresarul”, a spus Gabriela Szabo la ProSport Live.

Cristina Neagu, 30 ani, se află acum în recuperare după ce a suferit o ruptură de ligamente la Campionatul European din 2018. Se preconizează ca ea să revină pe teren în partea a doua a acestui an.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/03/cristina-neagu-va-semna-noul-contract-cu-csm-bucuresti-54001.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/03/cristina-neagu-va-semna-noul-contract-cu-csm-bucuresti-54001-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv