Conducerea Spitalului Județean Timișoara a făcut o plângere la Poliție și la Parchet după ce fiul unui bărbat, operat de trei ori, a murit în spital. Rudele au sesizat că bărbatul a fost operat de un voluntar, nu de specialistul cel care figura în documente.

Directorul Spitalului Județean Timișoara, medicul Marius Craina, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că unitatea medicală a fost sesizată de un aparținător că tatăl său a murit după ce a fost operat de un alt medic decât cel care figura în documente.

Totul s-a întâmplat la începutul lunii februarie a acestui an, când un bărbat în vârstă de 67 de ani a fost internat în cadrul Clinicii de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean Timișoara, iar mai apoi operat la piciorul stâng. Au mai urmat două intervenții chirurgicale, iar în scurt timp pacientul a murit. După cele întâmplate, fiul bărbatului a făcut o sesizare conducerii Spitalului Județean Timișoara, în care reclama faptul că pe tatăl său ar fi trebuit să-l opereze medicul Mihai Ionac, șeful Clinicii de Chirurgie Vasculară, dar în realitate intervenția a fost efectuată de un alt medic tânăr, angajat ca și voluntar în unitatea medicală.

În urma sesizării primite, directorul Spitalului Județean Timișoara a făcut o plângere la Poliție și Parchet, în condițiile în care aparținătorul reclama că un alt medic a efectuat operația decât cel care era trecut în programul operator.

„Noi, în momentul în care am primit sesizarea de la aparținător, am înaintat către cei implicați în internarea acelui pacient, în tratamentul acelui pacient, am înaintat o adresă prin care îi rugăm să ne comunice punctul de vedere ca răspuns la sesizarea acelui aparținător. Am adunat toate actele, datele, le-am înaintat către Consiliul de Etică al spitalului, care se ocupă de analiza unor astfel de cazuri și, de asemenea, având în vedere faptul că se acuză că alt medic a participat la intervenție, am înaintat către organele competente, abilitate, Poliție și Parchet. Asta este situația astăzi. Am făcut o plângere la poliție și la parchet, doar am semnalat problema care s-a ridicat și care implică spitalul, urmând ca și organele abilitate să desfășoare cercetarea cuvenită și să stabilească măsurile”, a afirmat Marius Craina.

Directorul Spitalului Județean Timișoara a mai precizat că nu este de acord ca un medic care își asumă tratamentul unui pacient să fie substituit în timpul unui act medical, pentru că acel cadru este cel care răspunde de siguranța bolnavului.

„Asta e problema pe care o semnalează fiul domnului decedat, că medicul Mihai Ionac nu a participat la intervenția chirurgicală. Acum noi nu suntem nici polițiști, nici procurori, nu avem cum să stabilim acest lucru. Nu au decât cei competenți în astfel de probleme să rezolve. Asta este sesizarea pe care am primit-o, motivul este clar, faptul că nu a participat la intervenția chirurgicală în care era implicat tatăl dumnealui. Pacientul nu a murit din cauza unei infecții, nici vorbă, pe certificatul de deces apare cauză o complicație hemoragică și un stop cardiorespirator survenit în urma unei hemoragii. Eu regret că s-a ajuns la decesul unui pacient care a fost internat în spitalul județean și nu sunt de acord sub nicio formă cu substituirea unei persoane în cursul actului medical”, a mai declarat medicul Marius Craina.

Craina a precizat că un medic trebuie să își asume tratamentul pacientului de la început până la sfârșit.

„Dacă este vorba de act medical, chiar o intervenție chirurgicală, trebuie să o înceapă, să o desfășoare și să o termine același medic. De aceea se numește medic curant, pentru că răspunde de siguranța și tratamentul pacientului pe parcursul internării, respectiv al intervenției chirurgicale. Deci, sub nicio formă nu agreez astfel de comportamente, nu sunt de acord cu acei medici care nu desfășoară tot actul chirurgical și sunt convins că organele abilitate vor stabili dacă există sau nu vinovăție în această problemă, în decesul acestui pacient”, a spus managerul.

La ora transmiterii acestei știri, medicul Mihai Ionac, șeful Clinicii de Chirurgie Vasculară, nu a putut fi contactat pentru a-și exprima un punct de vedere.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/03/ancheta-la-timisoara-in-cazul-unui-pacient-mort-ar-fi-fost-operat-de-un-medic-voluntar-si-nu-de-cel-care-figura-in-documente-53885.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/03/ancheta-la-timisoara-in-cazul-unui-pacient-mort-ar-fi-fost-operat-de-un-medic-voluntar-si-nu-de-cel-care-figura-in-documente-53885-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv