Cetățenii Statelor Unite care vor să călătorească într-unul din cele 26 de state membre ale spațiului Schengen vor avea nevoie de viză începând din 2021, a anunțat Uniunea Europeană, relatează site-ul publicației Independent.

Vizele de tipul sistemului european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS) vor fi necesare pentru călătoria în Spațiul Schengen.

În prezent, americanii nu au nevoie de o viză pentru călătorii de sub 90 de zile în Europa.

UE a afirmat că noile restricții sunt necesare pentru a “evita viitoare probleme privind migrația ilegală și terorismul”, susținând că vizele ETIAS sunt valabile pentru trei ani.

“Vizele ETIAS pentru americani sunt vize care permit mai multe intrări și câteva restricții pentru a putea promova turismul în timp ce menținem un nivel ridicat de securitate internațională”, a informat un purtător de cuvânt al UE.

Majoritatea persoanelor din Uniunea Europeană pot călători în Statele Unite fără o viză, însă acest lucru nu se aplică cetățenilor din România, Polonia, Cipru, Croația și Bulgaria.

Uniunea Europeană a cerut ridicarea restricțiilor, iar în 2016 Comisia Europeană a publicat un raport prin care a făcut apel autorităților americane să ridice aceste cerințe.

Pentru obținerea unei vize ETIAS, americanii vor avea nevoie de “un pașaport valid, un card de credit sau debit și un cont de mai”.

Minorii vor putea să intre în spațiul Schengen fără o viză ETIAS și vor avea nevoie doar de pașaport pentru a călători.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/03/americanii-vor-avea-nevoie-de-vize-pentru-a-calatori-in-spatiul-schengen-incepand-din-2021-53710.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/03/americanii-vor-avea-nevoie-de-vize-pentru-a-calatori-in-spatiul-schengen-incepand-din-2021-53710-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv