Un proiect legislativ care sprijină accesul copiilor la programele de after school prin acordarea unor tichete în valoare de 400 de lei va fi depus la Parlament de deputatul liberal Raluca Turcan.

“Este o inițiativă legislativă care se referă la un proiect de after school generalizat sub tutela statului, care să sprijine copiii să aibă acces la programe de after school organizate de diferite entități. (…) Proiectul constă în: se eliberează niște tichete valorice cu o valoare de 400 de lei, care se acordă copilului la solicitarea părintelui prin școală cu scop educațional. Tichetul poate fi folosit de către părinți sau familii, fie în spațiul privat și dacă, de exemplu, în anumite locuri after school-ul este mai scump completează și reprezintă un ajutor țintit pentru copil, fie în unele locuri unde valoarea de 400 de lei este mai pronunțată”, a declarat Turcan, la dezbaterea “Asigurarea dreptului la educație pentru TOȚI copiii – un obiectiv de interes național”, care a avut loc, luni, la Parlament.

Raluca Turcan propune ca tichetele să fie eliberate și tipărite la nivel național și distribuite la solicitarea școlilor prin consiliile de administrație.

“Am încercat ca suma să fie într-un asemenea cuantum încât acolo unde este nevoie mai mare 400 de lei să fie un sprijin consistent ori unde copilul vine dintr-o familie cu potențial mai mare să poată să completeze”, a explicat ea.

Potrivit deputatului liberal, proiectul de lege reprezintă și o formă de creștere a veniturilor celor care participă în actul educațional și un sprijin pentru ONG-uri.

Proiectul a fost prezentat ONG-urilor participante la dezbaterea de luni, de la care se așteaptă un punct de vedere, iar apoi va fi depus la Parlament.

Dezbaterea “Asigurarea dreptului la educație pentru TOȚI copiii – un obiectiv de interes național” a fost organizată sub egida Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale din Camera Deputaților. 

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/03/turcan-propune-acordarea-de-tichete-de-400-de-lei-pentru-accesul-copiilor-la-after-school-53617.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/03/turcan-propune-acordarea-de-tichete-de-400-de-lei-pentru-accesul-copiilor-la-after-school-53617-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv