Somnul prelungit în weekend nu compensează orele de odihnă insuficiente din cursul săptămânii, a atras atenția o echipă de oameni de știință din Marea Britanie, citată joi de Press Association.

După ce au studiat un grup de adulți timp de două săptămâni, cercetătorii au descoperit că persoanele care au dormit maximum cinci ore pe noapte în timpul săptămânii și apoi s-au odihnit oricât au dorit în weekend nu au avut niciun beneficiu în comparație cu cele care au respectat un program de somn mai bine structurat.

Potrivit rezultatelor, persoanele care dorm mai mult în weekend manifestă o ușoară recuperare, însă efectele dispar imediat ce revin la programul obișnuit de somn insuficient din cursul săptămânii.

”Concluziile noastre sugerează că suprasolicitarea în cursul săptămânii și încercarea de a recupera în weekend nu este o strategie eficientă din punct de vedere al sănătății”, a declarat directorul Sleep and Chronobiology Lab, Kenneth Wright, unul dintre autorii principali ai cercetării publicate în jurnalul Current Biology.

”Se poate spune că oscilațiile înainte și înapoi – modificarea momentului în care mâncăm, a ritmului nostru circadian și apoi revenirea la somnul insuficient – au efect perturbator”, a adăugat cercetătorul.

Cei care se odihneau mai mult în weekend au fost comparați cu alte persoane care au primit instrucțiuni să doarmă nouă ore în fiecare noapte timp de nouă zile, în timp ce alți subiecți au fost sfătuiți să respecte o perioadă de somn de doar cinci ore pe noapte. Totodată, mesele și expunerea la lumină au fost monitorizate în mod continuu de către cercetători.

Rezultatele au relevat că persoanele din grupul al căror somn a fost restricționat au avut o tendință mai mare de a consuma gustări în timpul nopții și, prin urmare, de a lua în greutate și de a manifesta o scădere a sensibilității la insulină. În cazul participanților care s-au odihnit mai mult în weekend această tendință s-a diminuat, însă doar pe parcursul celor două zile.

”În concluzie, nu am observat niciun beneficiu în ceea ce privește impactul asupra metabolismului în cazul persoanelor care au dormit mai mult în weekend”, a notat Chris Depner, unul dintre autorii principali ai studiului.

Potrivit Serviciului Național de Sănătate (NHS) din Marea Britanie, una din trei persoane din această țară suferă din cauza somnului insuficient.

Majoritatea persoanelor au nevoie de circa opt ore de somn de bună calitate în fiecare noapte pentru a funcționa corespunzător în timpul zilei. 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/02/descoperire-fascinanta-facuta-de-cercetatori-53572.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/02/descoperire-fascinanta-facuta-de-cercetatori-53572-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv