Anchetatorii au găsit armele folosite pentru uciderea asociatului unei case de schimb valutar din Focșani, fiind vorba despre arme cu calibrul de 5,6 milimetri și 9 milimetri.

Săptămâna trecută, un bărbat de 61 de ani, asociat al unei case de schimb valutar, a fost găsit pe marginea unui drum județean, împușcat în propria mașină.

Cadavrul bărbatului de 61 de ani a fost identificat de polițiștii din Vrancea, pe marginea Drumului Județean 205 R, pe raza comunei Slobozia Ciorăști, împușcat în propria mașină.

Surse din Poliție declarau că bărbatul în vârstă de 61 de ani era asociat la o casă de schimb valutar, iar în autoturism a fost găsită o sumă mare de bani, inclusiv valută.

Luni, cei trei presupuși criminali au fost prinși de către polițiștii de frontieră la Nădlac, în județul Arad, în timp ce încercau să iasă din țară, iar marți au fost arestați preventiv.

Miercuri, surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că au fost identificate și recuperate armele folosite la crimă, fiind vorba despre arme cu calibrul de 5,6 milimetri și 9 milimetri.

Deocamdată nu există informații legate de contextul în care au fost găsite armele.

Potrivit unor surse judiciare, cei trei suspecți au urmărit, în 22 februarie, victima, asociat al unei case de schimb valutar în Focșani, iar pe DJ 205 R ar fi blocat mașina acestuia, prin tamponare frontală. Doi dintre cei 3 suspecți ar fi tras mai multe focuri de armă asupra victimei, care a murit la scurt timp. Suspecții nu au furat bani din mașina victimei.

Unul dintre suspecți a fost eliberat recent în baza legii recursului compensatoriu. El fusese condamnat în 2017 la închisoare, pentru trafic și consum ilicit de droguri.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/02/anchetatorii-au-gasit-armele-folosite-pentru-uciderea-asociatului-unei-case-de-schimb-valutar-53547.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/02/anchetatorii-au-gasit-armele-folosite-pentru-uciderea-asociatului-unei-case-de-schimb-valutar-53547-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv