Amânarea Brexitului nu aduce cu sine un acord și nu ar face decât să amâne decizia majoră privind ieșirea Regatului Unit din UE, a declarat luni premierul britanic Theresa May, confruntată cu presiuni de a extinde data limită la care Brexitul va deveni efectiv, prevăzută pentru 29 martie, relatează agențiile Reuters și EFE.

”O extindere a articolului 50, o întârziere a acestui proces, nu va aduce o decizie în parlament, nu va aduce un acord”, a spus Theresa May într-o declarație acordată presei la summitul UE-Liga Arabă, desfășurat la Sharm el-Sheikh.

”Ceea ce se va întâmpla este exact ceea ce cuvântul ‘amânare’ spune. Doar amână momentul deciziei. Și cred că, în acest sens, o extindere a articolului 50 nu rezolvă problema. Orice întârziere este o întârziere, ea nu se adresează problemei, nu rezolvă problema”, a insistat Theresa May.

Ea încearcă în continuare să negocieze cu liderii europeni o modificare a acordului de retragere, care a fost respins de Camera Comunelor în special din cauza mecanismului de ”backstop” privind frontiera nord-irlandeză, deputații britanici eurosceptici considerând că în virtutea acestui mecanism Regatul Unit riscă să rămână pe termen nedefinit în uniunea vamală europeană.

Theresa May va veni marți din nou în fața Camerei Comunelor pentru a face o declarație despre evoluția discuțiilor cu Bruxelles-ul, urmată a doua zi de o dezbatere.

La această dezbatere nu este prevăzut un nou vot pentru aprobarea acordului privind Brexitul. În schimb, deputații vor putea propune din nou amendamente la acordul de retragere, astfel că este posibil ca adversarii Brexitului să încerce încă o dată prin astfel de amendamente să transfere controlul asupra Brexitului de la guvern către parlament, după două tentative eșuate în acest demers care, dacă ar reuși, s-ar crea premisele întârzierii sau anulării Brexitului, eventual prin convocarea unui nou referendum. Deputații pro-europeni doresc de asemenea să o împiedice pe Theresa May să decidă ieșirea din UE fără un acord pe 29 martie.

În declarația dată presei în Egipt, șefa guvernului britanic a asigurat că depune în continuare eforturi pentru a obține o înțelegere care să poată fi susținută de Camera Comunelor. ”Ceea ce am remarcat în toate discuțiile mele cu alți lideri, atât aici, la Sharm el-Sheikh, cât și în zilele anterioare, este că există o determinare reală pentru a găsi o cale care să permită Regatului Unit să părăsească UE într-un mod lin și ordonat”, a susținut ea.

Theresa May a adăugat că echipa sa de negociatori va reveni marți la Bruxelles pentru a continua dialogul prin care Londra dorește ca UE să ofere ”garanții legal obligatorii” că mecanismul de ”backstop” va putea fi aplicat doar temporar. 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/02/theresa-may-dezaproba-o-amanare-a-iesirii-din-ue-estimand-ca-nu-este-solutia-iesirii-din-impas-53515.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/02/theresa-may-dezaproba-o-amanare-a-iesirii-din-ue-estimand-ca-nu-este-solutia-iesirii-din-impas-53515-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv