O orădeancă de 39 de ani, bănuită că în ultimii doi ani a realizat mai multe intervenții estetice faciale prin injectare de acid hialuronic, fără a avea calitatea de medic, este cercetată penal, fiind bănuită că a exercitat profesia de medic fără a avea acest drept.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Poliția Română, la domiciliul orădencei de 39 de ani, precum și la un salon cosmetic au fost efectuate percheziții, miercuri seara, fiind găsite mai multe probe.

Din cercetările oamenilor legii, a rezultat faptul că, în perioada 2017 – 2019, femeia, în vârstă de 39 de ani, ar fi efectuat mai multe acte medicale estetice faciale, prin injectarea acidului hialuronic în buze și cearcăne, fără a avea calitatea de medic.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii activități infracționale a femeii.

„În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul acesteia și la un salon cosmetic din municipiul Oradea, polițiștii au descoperit și au ridicat, în vederea cercetărilor, agende cu programarea pacientelor, facturi de achiziție a acidului hialuronic, bilete de tratament, consimțământ al pacientelor, seringi sigilate cu acid hialuronic, seringi cu acid hialuronic folosite și altele”, se arată în comunicatul citat.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/02/un-nou-fals-medic-estetician-care-facea-injectii-cu-acid-hialuronic-descoperit-in-romania-53435.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/02/un-nou-fals-medic-estetician-care-facea-injectii-cu-acid-hialuronic-descoperit-in-romania-53435-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv