Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Macedonia de Nord că, în conformitate cu datele transmise de Ministerul Afacerilor Interne local, vineri, au fost derulate o serie de acțiuni menite să prevină desfășurarea unui atac terorist pe teritoriul acestei țări.

Potrivit unui comunicat al MAE român transmis duminică AGERPRES, trupele speciale ale MAI local au acționat pe baza unor informații privind iminența comiterii unui act terorist de către membri ai structurilor islamist-radicale susținătoare ale ISIS.

De asemenea, autoritățile Republicii Macedonia de Nord au luat măsuri suplimentare de asigurare a securității instituțiilor publice și în locurile aglomerate.

“Pe cale de consecință, se recomandă cetățenilor români să acorde atenție persoanelor din jur, să manifeste atenție sporită în zonele aglomerate, în special în centrele comerciale, și să monitorizeze publicațiile locale pentru obținerea informațiilor actualizate de pe acest spațiu geografic”, se arată în comunicat.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Skopje: +38923228055 și +38923228058, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție și telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Macedonia de Nord: +38970242917.

MAE mai recomandă consultarea paginilor de Internet skopje.mae.rowww.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația “Călătorește în siguranță” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie, precum și serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare “Un SMS îți poate salva viața!”.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/02/atentionare-de-calatorie-macedonia-de-nord-amenintari-teroriste-romanii-sfatuiti-sa-manifeste-atentie-sporita-in-zonele-aglomerate-53366.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/02/atentionare-de-calatorie-macedonia-de-nord-amenintari-teroriste-romanii-sfatuiti-sa-manifeste-atentie-sporita-in-zonele-aglomerate-53366-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv