Un bărbat din Valea Călugărească, județul Prahova, a cerut ajutorul Poliției, sâmbătă, pentru a reuși să le găsească pe fiica sa de doi ani și pe concubina sa, în vârstă de 21 de ani, dispărute de acasă de mai bine de 24 de ore.

Potrivit Poliției Prahova, un bărbat din Valea Călugărească a anunțat că Patricia Gadzorova, în vârstă de 21 de ani, concubina sa, care este cetățean slovac, a plecat de la domiciliu împreună cu fiica sa, Covrig Nicoleta Ingrid, în vârstă de 2 ani, născută în Olanda.

„Au fost demarate, imediat, toate activitățile procedurale, polițiștii efectuând investigații pentru găsirea persoanelor în cauză”, anunță Poliția Prahova.

Fetița are aproximativ un netru înălțime, 13 kilograme, ten deschis, păr cret. Era îmbrăcată cu o geacă de culoare roșie, cu buline de culoare neagră, pulover de culoare albă, pantaloni de culoare albastră, ghete de culoare roșie și purta o căciulă de culoare roșie.

Femeia are 1,70 metri înălțime, 60 de kilograme, păr șaten, ondulat, fața ovală, ochi căprui. La momentul plecării, era îmbrăcată cu geacă de culoare gri, blugi de culoare albastră, cizme de culoare neagră.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că fetița are două certificate de naștere: unul olandez, pe care nu este trecut tatăl, și unul eliberat de autoritățile române, unde este tatăl este trecut pe document.

Polițiștii solicită ca oricine poate oferi informații care care să ducă la depistarea celor două persoane să anunțe cea mai apropiată subunitate de poliție sau să apeleze 112.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/02/un-barbat-a-cerut-ajutorul-politiei-pentru-a-si-gasi-fiica-de-2-ani-si-concubina-disparute-53353.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/02/un-barbat-a-cerut-ajutorul-politiei-pentru-a-si-gasi-fiica-de-2-ani-si-concubina-disparute-53353-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv