După apariția unei înregistrări în care o pacientă internată la Psihiatrie, în Spitalul de Urgență Târgu-Jiu, a fost filmată în lenjerie intimă în timp ce săruta un bărbat prin grilajul despărțitor și fiind pipăită de un alt bolnav, au apărut imagini cu doi asistenți care se tund în sala de mese.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a deschis o nouă anchetă la Secția de Psihiatrie, după ce doi asistenți au fost fotografiați în timp ce se tund în sala de mese.

Directorul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, Gigel Capotă, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că înregistrarea a fost făcută în luna decembrie a anului trecut, iar conducerea unității medicale a dispus o anchetă în acest caz.

“Din informațiile pe care le am, s-a întâmplat în data de 16 decembrie 2018, în Secția Psihiatrie, iar noi, ca și conducători de instituție, nu mai tolerăm asemenea cazuri de indisciplină și am hotărât imediat să facem o comisie de cercetare disciplinară, în care se va analiza tot ce s-a întâmplat. Este în desfășurare. Sincer, nu îi cunosc. În comisie am pus președinte pe domnul director de îngrijiri, dânsul se va ocupa să facă verificarea de specialitate. Cercetarea este în desfășurare, comisia își face treaba și așteptăm să primim raportul de verificare”, a spus Gigel Capotă.

Și Poliția Gorj a deschis o anchetă la Secția de Psihiatrie, săptămâna trecută, după apariția unei înregistrări video în care o pacientă este filmată în lenjerie intimă, în timp ce sărută un bărbat prin grilajul despărțitor, aceasta fiind pipăită de un alt bolnav.

În urma incidentului, fosta șefă a Secției de Psihiatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, Gabriela Pătrășcoiu, a fost destituită.

Galerie foto

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/02/noi-imagini-revoltatoare-la-psihiatria-spitalului-judetean-targu-jiu-dupa-scandalul-sexual-53283.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/02/noi-imagini-revoltatoare-la-psihiatria-spitalului-judetean-targu-jiu-dupa-scandalul-sexual-53283-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv