Matteo Politi, italianul acuzat că a operat în mai multe clinici private din București, deși avea doar opt clase, a fost prins, miercuri, de polițiștii de frontieră de la Curtici, județul Arad, în timp ce încerca să fugă din țară.

Potrivit unui comunicat transmis de Poliția de Frontieră, miercuri, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, județul Arad, a fost depistat un cetățean italian căutat de autoritățile române într-un dosar de înșelăciune.

Bărbatul s-a prezentat în jurul orei 6.00 dimineața, la Frontierei Curtici feroviară, pentru a ieși din România, călătorind ca pasager într-un tren Inter Regio, pe relația București – Budapesta.

Este vorba de Matteo Politi, în vârstă de 38 de ani, acesta legitimându-se la frontieră cu un pașaport italian.

„În momentul efectuării verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emisă o alertă, având ca obiect punerea in aplicare a unui mandat de aducere emis de către autoritățile române, persoana în cauză fiind cercetată într-un dosar de înșelăciune”, se arată în comunicat.

Cetățeanul italian va fi predat unei echipe operative din cadrul Poliției Române, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a fost deschis un dosar penal in rem, după ce Colegiul Medicilor din București a depus o plângere după ce falsul chirurg de origine italiană a efectuat operații în România. Potrivit reprezentanților parchetului, ancheta vizează infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau a unei activități.

Jurnaliștii de la Libertatea au scris că, timp de un an, un fals medic de chirurgie plastică a lucrat la clinici din București și a operat zeci de oameni, sub un nume fals. El a ajuns să opereze fără însă a avea studii de medicină, iar sub numele de Matthew Mode, a lucrat la clinicile Monza, Euromedical, Prestige, MH Medical Group. Potrivit sursei citate, Matthew Mode se numește, de fapt, Matteo Politi, un italian din Veneția, cu doar 8 clase absolvite. În 2011, Matteo Politi a primit o sentință de un an și jumătate în Italia, cu suspendare, după ce a mințit timp de mai mulți ani că e medic și a profitat că avea același nume de familie cu al unui cardiolog cu reputație din Modena, respectiv Luigi Vincenzo Politi.

Într-un comunicat de presă postat pe pagina de Facebook, reprezentanții Clinicii Prestige Medical precizează că au existat mai multe discuții cu “Matthew Mode”, care însă s-au finalizat cu neînceperea unei colaborări.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/02/italianul-matteo-politi-falsul-medic-care-a-operat-in-romania-prins-cand-voia-sa-iasa-din-tara-53167.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/02/italianul-matteo-politi-falsul-medic-care-a-operat-in-romania-prins-cand-voia-sa-iasa-din-tara-53167-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv