Italia a blocat, luni, adoptarea de către Uniunea Europeană a unei poziții comune prin care lui Juan Guaido să îi fie recunoscută legitimitatea de a convoca un nou scrutin prezidențial în Venezuela.

Un oficial din cadrul Ministerului italian de Externe a declarat pentru ediția italiană a agenției Reuters că Italia “nu îl recunoaște deocamdată pe Juan Guaido președinte interimar”, precizând că Roma vrea totuși noi alegeri prezidențiale în Venezuela.

În afară de Italia, Grecia și Irlanda manifestă, de asemenea, rezerve față de recunoașterea lui Juan Guaido președinte interimar al Venezuelei. “Poziția noastră este clară. Vrem alegeri libere și corecte care să le permită cetățenilor din Venezuela să ia o decizie democratică”, a declarat Simon Coveney, ministrul irlandez de Externe.

Italia și Grecia au transmis acum câteva zile că nu îl vor recunoaște pe liderul opoziției din Venezuela, Juan Guaido, drept președinte interimar, avertizând că trebuie evitat un război precum cel din Libia. “Italia nu îl recunoaște pe autoproclamatul președinte al Venezuelei Juan Guaidò. Este vorba de principiul noningerințelor externe, recunoscut de Națiunile Unite”, a declarat Manlio Di Stefano, secretar de stat în Ministerul italian de Externe, citat de TGcom24.Mediaset.it. “Noi suntem în totalitate împotriva ideii că o țară sau un grup de țări terțe ar putea determina politicile interne ale altui stat. În prezent, interesul cel mai mare este să evităm un război în Venezuela. Această greșeală a fost făcută în Libia și toată lumea recunoaște acest lucru. Trebuie să evităm acest lucru în Venezuela”, a subliniat oficialul italian.

La rândul său, Guvernul Greciei a avertizat, conform agenției ANSA, că nu vrea “o nouă Libie în America de Sud”. “Uniunea Europeană trebuie să asume un rol de mediere, nu să se ralieze inițiativelor altor mari puteri”, a declarat Giorgios Katrougalos, secretar de Stat pentru Afaceri Europene în cadrul Ministerului de Externe de la Atena.

Germania a anunțat, luni, că îl recunoaște pe Juan Guaido, liderul opoziției, drept președinte interimar al Venezeuelei. “Până duminică nu au fost convocate alegeri prezidențiale anticipate în Venezuela. De aceea, de acum înainte, Juan Guaido este persoana cu care vom discuta despre acest lucru și ne așteptăm să inițieze rapid procesul electoral”, a declarat luni cancelarul Germaniei, Angela Merkel.

Spania, Franța, Marea Britanie, Suedia, Austria și Danemarca l-au recunoscut luni pe Juan Guaido drept președinte interimar al Venezuelei, după ce președintele contestat Nicolas Maduro a refuzat să organizeze alegeri prezidențiale.

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a decis să îl recunoască pe Juan Guaidó, liderul opoziției, ca fiind președinte interimar al Venezuelei. Juan Guaidó, șeful Adunării Naționale din Venezuela, s-a autoproclamat președinte interimar al țării, contestându-l oficial pe președintele Nicolás Maduro în contextul crizei politice grave. Nicolas Maduro tocmai a început al doilea mandat de președinte al Venezuelei, dar zeci de mii de persoane continuă protestele, denunțând fraude electorale.

Administrația Vladimir Putin a avertizat că va face totul pentru apărarea președintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, după ce, pe fondul speculațiilor privind o presupusă invazie militară prin Columbia, Casa Albă a reiterat că președintele Donald Trump menține “toate opțiunile”.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/02/italia-a-blocat-o-pozitie-a-ue-privind-recunoasterea-lui-juan-guaido-presedinte-al-venezuelei-53136.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/02/italia-a-blocat-o-pozitie-a-ue-privind-recunoasterea-lui-juan-guaido-presedinte-al-venezuelei-53136-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv