Un bebeluș de 7 luni externat din spital în decembrie și reinternat în ianuarie, cu pneumonie și rujeolă, a murit luni la Spitalul Clinic Municipal Oradea. Medicii fac anchetă pentru a stabili dacă băiețelul a luat rujeola în spital.

Un băiețel de 7 luni, internat la Terapie Intesivă, a murit, luni, la Spitalul Clinic Municipal ”Dr. Gavril Curteanu” Oradea, managerul unității anunțând că ar putea sesiza IML și Poliția în acest caz pentru stabilirea cauzelor morții.

Managerul Spitalului Municipal Oradea, Dacian Foncea, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că bebelușul a fost externat la sfârșitul anului 2018 și reinternat în 11 ianuarie a.c., într-o fază acută a bolii respiratorii.

”Noi am urmat protocoalele legale în vigoare. Băiețelul de 7 luni a fost externat în 31 decembrie 2018 și a fost dat vindecat de către pediatru, după care a fost readus într-o fază acută a bolii respiratorii în 11 ianuarie 2019 de către medicul de familie. A fost internat de urgență, direct pe Terapie Intensivă, iar luni a decedat. Suntem profund afectați de decesul acestui copilaș. Dacă nimeni nu o va face, voi sesiza IML și Poliția, pentru a se afla adevărul privind cauza decesului micuțului, pentru ca părinții să știe de ce a murit”, a spus Foncea.

Directorul DSP Bihor, Daniela Rahotă, a declarat, la rândul său, corespondentului MEDIAFAX, că băiețelul a fost, inițial, internat cu pneumonie interstițială la sfârșitul anului trecut, a fost externat, după care a fost reinternat în 11 ianuarie 2019.

”Un băiețel de 7 luni a murit, luni, la Spitalul Municipal Oradea, i se va face, probabil, autopsia, și vom afla mai multe. Noi am declanșat o anchetă încă din decembrie 2018 care este în derulare, pentru a se stabili dacă a luat și rujeolă din spital, din primele concluzii ar reieși că nu. Băiețelul a fost internat, inițial, în perioada 24 – 31 decembrie 2018, cu pneumonie interstițială, a fost externat, după care, în 6 ianuarie 2019, când era acasă, i-au apărut bubițele caracteristice rujeolei. În 11 ianuarie 2019 s-a reinternat în spital iar luni a decedat”, a spus Rahotă.

Potrivit acesteia, în cadrul anchetei se verifică minorii care s-au prezentat în 24 decembrie 2018 la UPU Bihor, dintre care unii cu rujeolă, și de unde micuțul ar fi contractat boala.

Surse medicale au declarat că băiatul a fost internat în 11 ianuarie 2019 la secția de Terapie Intensivă cu diagnosticul de pneumonie și de rujeolă.

Medicii încearcă acum să afle dacă băiețelul a luat rujeola în spital sau nu.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/01/un-bebelus-externat-in-decembrie-si-reinternat-in-ianuarie-cu-pneumonie-si-rujeola-a-murit-52869.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/01/un-bebelus-externat-in-decembrie-si-reinternat-in-ianuarie-cu-pneumonie-si-rujeola-a-murit-52869-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv