Șeful Serviciului Permise Auto a fost adus la spital, după ce a fost agresat de un grup de tineri pe o stradă din municipiul Deva.

Comisarul șef Ovidiu Martin, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări (SPCRPCI) Hunedoara, a fost bătut pe o stradă din Deva, după ce le-ar fi spus unor tineri să nu mai arunce cu bulgări de zăpadă în câinele său. Incidentul s-a petrecut luni seara, pe Strada Mărăști din Deva.

Bărbatul ieșise la plimbare cu câinele său, iar după ce a trecut pe lângă un grup de persoane, aceștia au început să arunce cu bulgări în animal. După ce le-a cerut să înceteze, tinerii l-au agresat, lovindu-l de mai multe ori și trântindu-l în zăpadă, potrivit martorilor incidentului. Soția victimei a sunat la 112, iar la fața locului au ajuns polițiștii.

„Ne-am autosesizat și am deschis un dosar penal pentru lovire și alte violențe. Se fac cercetări pentru identificarea și prinderea autorilor. Bărbatul a fost transportat la spital, dar nu a rămas internat, e în afara oricărui pericol. Până în prezent, persoana vătămată nu a depus plângere. Conflictul nu are legătură cu funcția publică a acesteia”, a precizat comisarul Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/01/comisar-sef-batut-in-strada-de-mai-multi-tineri-pentru-ca-a-vrut-sa-isi-apere-cainele-de-bulgarii-de-zapada-52782.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/01/comisar-sef-batut-in-strada-de-mai-multi-tineri-pentru-ca-a-vrut-sa-isi-apere-cainele-de-bulgarii-de-zapada-52782-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv