Poliția greacă a reținut opt persoane, membre ale unei grupări anarhiste, despre care se crede că au aruncat cu vopsea în clădirea Ambasadei Statelor Unite de la Atena, informează agenția de știri The Associated Press.

Aproximativ zece persoane aflate pe motociclete au aruncat cu vopsea roșie într-o intrarea a Ambasadei SUA. Incidentul, care s-a petrecut în jurul orei 03:30, a fost revendicat de gruparea anarhistă Rouvikonas.

Gruparea a motivat că a comis atacul ca reacție la “imperialismul american”, dar și ca urmare a acordului între Atena și Skopje privind modificarea numelui Republicii Macedonia și a deciziei președintelui SUA, Donald Trump, de a retrage trupele americane din Siria, acțiune care, potrivit grupării Rouvikonas, ar permite “statului semi-fascist al Turciei” să intervină împotriva forțelor kurde.

Gruparea Rouvikonas a mai efectuat în trecut astfel de acte de vandalism, ce au vizat alte ambasade, instituții de stat și sedii ale unor partide politice.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/01/vopsea-rosie-aruncata-pe-cladirea-ambasadei-sua-la-atena-atacul-a-fost-revendicat-de-o-grupare-anarhista-52694.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/01/vopsea-rosie-aruncata-pe-cladirea-ambasadei-sua-la-atena-atacul-a-fost-revendicat-de-o-grupare-anarhista-52694-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv