Cristina Neagu (30 de ani) a primit, marți seară la Teatrul Odeon din Capitală, titlul de cetățean de onoare al Municipiului București.

Ceremonia a fost oficiată de Gabriela Firea, Primarul Capitalei. Distincția oferită lui Neagu la patru zile după ce Cristina Neagu s-a accidentat grav la Campionatul European de handbal feminin, pe care România l-a încheiat pe locul 4.

Neagu a suferit o ruptură de ligamente încrucișate la piciorul drept și va fi nevoită să se opereze, după ce s-a accidentat în ultimul meci din grupele principale, cu Ungaria, pierdut de tricolore cu 31-29. Interul stânga de la CSM București a urcat pe scenă în cârjă și și-a cerut scuze pentru că “nu mă pot comporta ca un om normal”.

Va avea nevoie de aproximativ șase luni pentru a se recupera, după ce se va opera.

“Îmi pare rău că ne întâlnim în asemenea condiții și că nu pot să mă comport ca un om normal. Vreau să vă mulțumesc foarte mult pentru această distincție. Sunt extrem de mândră și onorată că primesc această dinstincție în orașul în care m-am născut, în care am crescut, pe care îl iubesc, orașul în care am făcut primii pași în sport și orașul în care m-am întors să fac performanță la cel mai înalt nivel. Am încercat și voi încerca în continuare, după ce mă voi recupera, să fac cinste sportului pe care îl practic și să duc numele României cât de sus se poate în lume”, a declarat Cristina Neagu.

Alături de Neagu, și Mircea Lucescu, selecționerul naționalei Turciei și unul dintre cei mai mari antrenori ai României, a primit și titlul de cetățean de onoare la Municipiului București.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/12/cristina-neagu-a-primit-titlul-de-cetatean-de-onoare-al-municipiului-bucuresti-52508.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/12/cristina-neagu-a-primit-titlul-de-cetatean-de-onoare-al-municipiului-bucuresti-52508-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv