Cinci persoane au fost rănite, marți, la Podu Zamfirei, localitatea Suraia, în urma coliziunii dintre o ambulanță SMURD și o autoutilitară, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea.

“Prin apel la 112, a fost anunțată producerea unei coliziuni între o ambulanță SMURD și o autoutilitară, în zona Podu Zamfirei. În urma accidentului au rezultat cinci victime, dintre care două victime din rândul personalului de pe ambulanță”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, agent șef Paula Enache.

Potrivit sursei citate, în momentul producerii accidentului, ambulanța nu transporta niciun pacient.

La fața locului au intervenit echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea și ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea, pentru a acorda primul ajutor victimelor.

“Forțele de intervenție ISU și SAJ intervin pe DJ 204 D, în localitatea Suraia, la un accident rutier în care au fost implicate o ambulanță SMURD și un autoturism. În urma impactului au rezultat cinci victime neîncarcerate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, plutonier Cristina Pârvu.

Polițiștii fac în continuare cercetări pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs accidentul. 

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/12/cinci-victime-in-urma-unui-accident-in-care-a-fost-implicata-o-ambulanta-smurd-52497.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/12/cinci-victime-in-urma-unui-accident-in-care-a-fost-implicata-o-ambulanta-smurd-52497-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv