Liderul USR, Dan Barna, i-a solicitat, luni, președintelui Klaus Iohannis să participe la fiecare ședință de guvern în luna decembrie, pentru a bloca o eventuală ordonanță de ugență privind amnistia și grațierea.

„Vreau să fac câteva comentarii legate de ordonanța amnistiei și grațierii – cea care a revenit în dezbaterea publică. Chiar dacă dna. Dăncilă a declarat la Cotroceni că nu ar intenționa o astfel de ordonanță, vedem că astfel de declarații ale altor lideri PSD pun acest subiect ca fiind unul de maximă actualitate. Din această perspectivă, USR va face orice depinde de noi, dar până atunci trebuie ca fiecare forță respectabilă din socitetate să încerce să blocheze un astfel de demers care ar însemna din punctul nostru de vedere sfârșitul democrației în România. ”, a declarat Dan Barna, luni, la Parlamment,

În acest context, președintele USR i-a solicitat lui Klaus Iohannis să participe la fiecare ședință de Guvern în vederea blocării unei eventuale ordonanțe de ugență pe amnistie și grațiere

„Îi solicităm Președintelui României să utilizeze la maxim atribuțiile legale pe care le are și să participe pe parcursul lunii decembrie la fiecare ședintă de Guvern. Într-adevăr, Constituția prevede foarte clar în ce situație președintele poate conduce ședințele de Guvern, dar una dintre ele se referă la chestiunile de politică externă. În momentul de față, mai avem mai puțin o lună de zile până când România va prelua președințiea Consiliului UE și în acest context este evident că fiecare ședință de Guvern trebuie să aibă pe ordinea zi acest subiect care este de fapt prioritate zero a politicii externe a România. ”, a adăugat Dan Barna.

Liderul USR a reaminit de participarea șefului statului la ședinta guvernului Sorin Grindeanu pentru a bloca adoptarea OUG 13/2017.

„Participarea președintelui o considerăm una obligatorie. În egală măsură participarea domniei sale la ședințele de guvern ar putea să blocheze adoptarea unei ordonanțe de urgență, mai ales că avem un precedent în 2017 când participarea domniei sale la momentul acela a blocat, ce-i drept pentru o perioadă scurtă, adoptarea OUG 13.”, a conchis liderul USR.

În Constituția României, la art. 87, se prevede că președintele poate participa la ședințele Guvernului în care se dezbat probleme de interes național privind politica externă, apărarea țării, asigurarea ordinii publice și, la cererea primului-ministru, în alte situații. Președintele României prezidează ședințele Guvernului la care participă.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/12/un-partid-ii-cere-presedintelui-iohannis-sa-participe-la-toate-sedintele-de-guvern-din-decembrie-de-ce-solicita-vigilenta-52259.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/12/un-partid-ii-cere-presedintelui-iohannis-sa-participe-la-toate-sedintele-de-guvern-din-decembrie-de-ce-solicita-vigilenta-52259-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv