Șase persoane au fost rănite joi, într-un accident rutier petrecut între două autoturisme, în județul Ialomița, la ieșire din Slobozia spre Urziceni.

Potrivit polițiștilor ialomițeni, accidentul a avut loc pe DN 2A, când șoferul unui autoturism ce se deplasa spre Urziceni nu a păstrat distanța regulamentară în mers și, pentru a evita să lovească o mașină care circula în același sens de mers, a tras de volan și a intrat pe contrasens, lovind în plin un autoturism ce venea din sens opus.

În urma impactului, atât șoferii, cât și alte patru persoane, pasageri în cele două mașini, au fost răniți.

Victimele, toate conștiente, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Traficul rutier în zonă nu a fost blocat, circulându-se, alternativ, pe un fir.

Polițiștii de la Circulație au întocmit în cauză și un dosar de cercetare penală pe numele șoferului vinovat, pentru vătămare din culpă.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/11/sase-persoane-la-spital-in-urma-impactului-intre-doua-masini-52203.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/11/sase-persoane-la-spital-in-urma-impactului-intre-doua-masini-52203-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv