Actorul Florin Piersic spune că nu poate să transmită României, de Centenar, nimic, decât să își ia frâiele în mână. ”Credeți că voi mai prinde eu, la vârsta asta, o schimbare în care să simt că totul se face cu grija pentru om?”, se întreabă actorul.

Florin Piersic a declarat, joi seară, la Cluj-Napoca, la un eveniment cultural de Centenar, că el spune adevărul, pentru că, la vârsta pe care o are, nu poate să spună minciuni.

„României nu pot să îi transmit nimic, decât să își ia frâiele în mână, cei care conduc România. Eu doresc ca această țară să fie țara cea mai dulce, bună și generoasă, mai plină de sentimentul că noi avem încredere în cei care ne conduc. Nu văd așa ceva, eu spun adevărul, eu iubesc România, la vârsta pe care o am, nu pot să spun minciuni, nu se mai potrivește cu vârsta, cu ceea ce gândesc eu. Doresc să fie bine în țara asta, dar credeți că voi mai prinde eu la vârsta asta o schimbare în care să simt că totul se face cu grija pentru om, pentru că aici este toată povestea? Mă întreabă mulți oameni care vin la spectacolele mele dacă eu cred că va fi vreodată bine în țara asta, iar eu spun sigur că cred. Toată viața mea am fost un om care am sperat și am crezut”, a spus Piersic.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/11/florin-piersic-mesaj-pentru-romania-de-centenar-nu-pot-sa-spun-minciuni-nu-se-mai-potriveste-cu-varsta-52215.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/11/florin-piersic-mesaj-pentru-romania-de-centenar-nu-pot-sa-spun-minciuni-nu-se-mai-potriveste-cu-varsta-52215-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv