Un bărbat de 66 de ani, din comuna Coroiești, județul Vaslui, a murit, vineri, după ce copacul pe care-l tăia, în curtea casei sale, a căzut peste el și l-a lovit în cap. Poliția a deschis o anchetă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Vaslui, Bogdan Gheorghiță, bărbatul din satul Chilieni, comuna Coroiești, a murit vineri, după ce a fost lovit de un arbore pe care l-a tăiat cu drujba vecinului. Accidentul a avut loc în curtea victimei, în apropierea unui pârâu.

“Era în curte. Avea niște arbori în apropierea unui pârâu. Bărbatul de 66 de ani a decedat după ce un copac a căzut peste el. Apelul a fost făcut la 112 de o vecină. Era împreună cu unul dintre vecinii care i-a împrumutat și o drujbă. În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Poliția va face o anchetă la fața locului pentru a stabili cum s-a produs tragedia.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/11/accident-stupid-la-vaslui-un-barbat-a-murit-dupa-ce-un-copac-din-curte-a-cazut-peste-el-52120.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/11/accident-stupid-la-vaslui-un-barbat-a-murit-dupa-ce-un-copac-din-curte-a-cazut-peste-el-52120-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv