Paza de coastă turcă a salvat luni 44 de migranți, printre care 14 femei și 13 copii, naufragiați pe o insulă nelocuită în largul coastelor Mării Egee, în încercarea de a ajunge pe insula grecească Lesbos, transmit dpa și EFE.

Paza de coastă a difuzat imagini cu două elicoptere și o ambarcațiune de salvare trimise, în urma unei alerte, pe insula Yumurta, la doar 2 km de litoralul districtului Ayvalik, din provincia Balikesir.

Toți cei 44 de naufragiați au fost aduși în siguranță la Ayvalik, au precizat autoritățile.

Nu se cunosc deocamdată cetățeniile celor salvați.

Unul dintre naufragiați, o afgană, a declarat pentru agenția Anadolu că motorul bărcii pneumatice în care se aflau s-a stricat, iar vântul puternic a făcut ca pasagerii să cadă în apă, din fericire foarte aproape de insulă, astfel încât toți s-au putut salva pentru a aștepta ajutoare.

Turcia găzduiește peste 3,5 milioane de refugiați din țara vecină Siria, devastată de război din 2011. Refugiați din Siria și din alte țări încearcă în mod frecvent să ajungă în Grecia traversând Mareea Egee dinspre Turcia.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/11/paza-de-coasta-a-salvat-44-de-migranti-naufragiati-pe-o-insula-nelocuita-din-egeea-52060.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/11/paza-de-coasta-a-salvat-44-de-migranti-naufragiati-pe-o-insula-nelocuita-din-egeea-52060-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv