Premierul ungar Viktor Orban a apreciat vineri că nu are rost ca țara sa să susțină firme care ulterior sunt expuse unor măsuri adverse ale guvernelor din alte state. El a cerut partidelor etnice maghiare din țările vecine Ungariei să se asigure mai întâi că au sprijinul majorităților naționale respective pentru astfel de inițiative și a dat ca exemplu România, unde Ungaria poate implementa programe de dezvoltare economică, cu acordul națiunii majoritare, transmite MTI.

Site-ul de internet al guvernului de la Budapesta a publicat o înregistrare de la o reuniune cu ușile închise a Conferinței Permanente Ungare, unde Orban s-a referit și la relațiile din cadrul Uniunii Europene. Potrivit MTI, premierul a apreciat votul europarlamentarilor români din ALDE împotriva rezoluției Sargentini, care condamna Ungaria, iar ca urmare, a arătat el, europarlamentarii unguri din partidele guvernamentale au votat la rândul lor, săptămâna aceasta, împotriva rezoluției critice a Parlamentului European privind România.

În ceea ce privește ansamblul Uniunii Europene, Orban și-a repetat prognoza conform căreia Europa Centrală va deveni în anii următori motorul creșterii economice. El dat ca exemplu ponderea dublă față de Franța a Grupului de la Visegrad (Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria) în comerțul extern al Germaniei, “o evoluție fără precedent”.

În Europa occidentală, “la vest de Viena situația e fără speranță din punct de vedere demografic”, deoarece multiculturalismul a determinat tendințe sociale aproape ireversibile în orașele mari, a mai spus premierul, adăugând că va fi “spectaculos” de urmărit cum se vor modifica acolo structura și ordinea reprezentării politice.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/11/viktor-orban-apreciaza-sustinerea-majoritatii-nationale-si-a-politicienilor-din-romania-52029.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/11/viktor-orban-apreciaza-sustinerea-majoritatii-nationale-si-a-politicienilor-din-romania-52029-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv