Tânărul care a intrat cu mașina, în plin, într-un grup de persoane aflate în parcarea unui mall din Brăila este recidivist. În urmă cu doi ani, împreună cu tatăl său, el a bătut o persoană cu o rangă. 

Conform deciziei instanței, tânărul a fost găsit vinovat de loviri și alte violențe.

În momentul pronunțării deciziei, tânărul nu împlinise 18 ani și a fost supravegheat timp de 6 luni chiar de mama sa. Asta deși anchetatorii stabiliseră că victima fusese bătută cu o rangă de cei doi agresori. Pedeapsa cu supravegherea s-a încheiat recent, în condițiile în care hotărârea instanței a fost pronunțată la finalul anului trecut.

Prima decizie a aparținut Judecătoriei Brăila din 19.07.2017.

 „În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Aplică inculpatului Parfenie Marius Valentin măsura educativă a supravegherii pe o perioadă de 6 luni”, este soluția anunțată pe portalul instanței.

„În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Aplică inculpatului Parfenie Marius Valentin măsura educativă a supravegherii pe o perioadă de 6 luni”, este soluția anunțată pe portalul instanței.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/11/cine-este-si-ce-fapte-a-mai-comis-autorul-atacului-in-masa-din-braila-violenta-savarsita-in-trecut-51935.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/11/cine-este-si-ce-fapte-a-mai-comis-autorul-atacului-in-masa-din-braila-violenta-savarsita-in-trecut-51935-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv