Accidentul a avut loc după miezul nopții, pe E85, în localitatea Dumbrăveni, duă ce șoferul a pierdut controlul volanului.

Un tânăr de 32 de ani, din Râmnicu Sărat, care conducea azi noapte pe DN2 – E85, în localitatea Dumbrăveni, km 164, a pierdut controlul volanului într-o curbă la dreapta și a intrat în coliziune cu un podeț și apoi cu un gard al unei locuințe.

În urma accidentului, pasagera din dreapta – față, o tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Rm. Sărat, a murit pe loc. În accident a fost rănit grav și conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul Focșani în stare de inconștiență.

Pentru că prezenta halenă etanolică, polițștii rutieri au solicitat recoltarea de probe biologice.

Șoferul este cercetat acum pentru ucidere din culpă, iar dacă probele biologice vor arăta că avea concentrație de alcool în sânge va fi cercetat și pentru conducere sub influența alcoolului.

Potrivit unor surse, șoferul a recunoscut, pe patul de spital, că s-a urcat beat la volan din cauza unei supărări în dragoste.

Galerie foto

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/11/destin-frant-la-peste-160-de-km-h-tatiana-ucisa-intr-un-accident-de-soferul-masinii-in-care-se-afla-51916.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/11/destin-frant-la-peste-160-de-km-h-tatiana-ucisa-intr-un-accident-de-soferul-masinii-in-care-se-afla-51916-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv