Magistratul spaniol care urma să-l judece pe Neymar pentru presupusele nereguli ale transferului său la FC Barcelona, a estimat că fotbalistul riscă până la șase ani de închisoare, informează AFP, citând surse judiciare.

Atacantul brazilian, care joacă acum la PSG, părinții săi, președintele Barcelonei, Josep Maria Bartomeu, și predecesorul acestuia în fruntea clubului, Sandro Rosell, sunt în așteptarea procesului în Spania, pentru infracțiunea de “înșelăciune” cu ocazia transferului lui Neymar la Barca în 2013.

Bartomeu, Rosell și Barca vor trebuie de asemenea să răspundă pentru infracțiunea de “înșelăciune”, la fel ca fostul club al lui Neymar în Brazilia, Santos, și fostul președinte al acestuia, Odilio Rodrigues Filho.

Cazul a fost declanșat de o plângere a grupului brazilian DIS, fost deținător al unei părți a drepturilor jucătorului, care s-a considerat lezat în această operațiune.

Judecătorul Jose Maria Vazquez Honrubia a declarat miercuri că, potrivit acuzației prezentate de DIS pentru “corupție în afaceri” și “înșelăciune”, “pedeapsa putând fi impusă în principiu (lui Neymar) ar putea fi de patru până la șase ani”, relevă o ordonanță la care AFP a avut acces.

Cum pedeapsa poate fi mai mare de cinci ani, în opinia lui Vazquez Honrubia este nevoie de trei judecători care să analizeze dosarul fotbalistului. El a sesizat deci camera penală a Audienței Naționale, instanță care se ocupă de cazurile de o importanță națională sau internațională.

În practică, decizia sa amână și mai mult eventualul proces. În mai 2017, justiția spaniolă a decis că Neymar trebuie judecat, însă nu a fost stabilită nicio dată pentru procesul său.

Barca anunțase inițial că transferul jucătorului a costat 57,1 milioane de euro. Potrivit justiției spaniole, el a costat în realitate cel puțin 83 de milioane.

DIS, care a încasat 6,8 milioane de euro din cele 17,1 primite de Santos, a estimat că Barca și Neymar s-au aliat pentru a ascunde adevărata valoare a transferului.

Parchetul a cerut doi ani de închisoare pentru Neymar. În depoziția sa în fața judecătorului, atacantul a afirmat că nu a făcut decât să joace fotbal și a avut încredere oarbă în tatăl său, care-i este și agent.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/neymar-risca-pana-la-sase-ani-de-inchisoare-in-spania-51818.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/neymar-risca-pana-la-sase-ani-de-inchisoare-in-spania-51818-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv