Marius Copil face un salt spectaculos în clasamentul ATP, după finala carierei, pierdută la Basel în fața lui Roger Federer. Românul l-a condus pe elvețian în ambele seturi
În finala turneului de la Basel, Marius Copil l-a condus pe Roger Federer în ambele seturi, dar a cedat finala carierei în fața marelui jucător elvețian, care a evoluat chiar la el acasă. Federer l-a felicitat după meci pe Copil, care a urcat pe locul 60 în lume, cea mai bună clasare a carierei.
–>
Marius Copil a jucat finala carierei la Basel
EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO
<!–
–>
Embed:
Link:
<!–
–>
Marius Copil, locul 93 ATP, venit din calificări, a fost învins, cu 7-6 (5), 6-4, de elveţianul Roger Federer, locul 3 ATP şi cap de serie numărul 1, în finala turneului de 500 de puncte de la Basel.
Pentru că a ajuns în finală, Marius Copil a primit 300 de puncte și a urcat pe locul 60 în noul clasament publicat luni de ATP. Copil are 888 de puncte și a urcat 33 de poziții după săptămâna carierei în Elveția. Este cea mai bună clasare din carieră a românului.
3-1 a avut Copil înainte ca Federer să-l egaleze şi, făra punct luat pe serviciul elveţianului până în tie break, românul a ratat o “scurtă” la 3-3, care a decis setul de debut, în care fostul lider mondial a avut 13 procente în plus la “retur”.
Cu servă de 243 de kilometri la oră şi desprins la 3-0, respectiv 4-1, Copil nu a mai reuşit să ia vreun ghem din ultimele 5 şi, în ciuda şansei de break avută pe serviciul de meci al lui Federer, a pierdut cea mai importantă finală din carieră. Este însă o performanță pentru el, care-i garantează intrarea în Top 60 mondial.
“Sper să fie doar începutul unui nou drum pentru mine. Un drum pe care mi l-am dorit și pentru care am muncit atât de mult. Am trăit fiecare punct din finală în fața lui Federer și mă bucur că l-am avut ca adversar. Am învățat foarte multe din această experiență“, a scris sportivul, pe pagina sa de Facebook.
A fost cel mai bun turneu din cariera lui Marius Copil, care a trecut până în finală de croatul Marin Cilic, numărul şase mondial, pe care l-a eliminat în optimile de finală (7-5, 7-6), şi de germanul Alexander Zverev, al cincilea jucător al lumii, în faţa căruia s-a impus în semifinale (6-3, 6-7, 6-4).
Pentru Copil a fost a doua finală de simplu în circuitul ATP, după ce la începutul anului a jucat ultimul act al turneului ATP 250 de la Sofia, unde a fost învins în trei seturi de bosniacul Mirza Basic (7-6, 6-7, 6-4).
Dacă românul a ratat primul lui titlu ATP şi atingerea celor 2 milioane de euro câştigaţi în carieră, Federer a cucerit al 9-lea lui titlu, acasă la Basel, şi al 99-lea din carieră.
Articole pe aceeaşi temă
• Marius Copil reușește performanța carierei și se califică la Sofia în prima lui semifinală ATP
<!–
–>
ŞTIRILE ZILEI