<!–

–>

Pelerinaj în Dealul Patriarhiei

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

1 comentarii

–>

Embed:

Link:

<!–

SLIDESHOW FOTOGRAFII

–>

Este cea mai importantă zi de pelerinaj, pentru că este praznicul Sfântului Dimitrie cel Nou.

Sute de oameni așteaptă încă să se închine la racla Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, depusă în baldachinul din curtea Patriarhiei. Alături, sunt așezate și moaștele Sfântului Calinic de la Cernica. Coada se întinde de pe Dealul Patriarhiei până pe B-dul 1 Iunie.

Sfânta Liturghie de hramul Catedralei Patriarhale și al Capitalei, sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, a fost oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la altarul de vară.

La Sfânta Liturghie au slujit mai mulți ierarhi români, dar și Mitropolitul Naum de Ruse, din Biserica Ortodoxă a Bulgariei, țara natală a Sf. Dimitrie cel Nou, și Episcopul Qais de Erzurum din Patriarhia Antiohiei.

La sfintele racle s-au închinat, sâmbătă, și premierul Viorica Dăncilă, vicepremierul Paul Stănescu și miniștrii Rovana Plumb și Natalia Intotero.

Pelerinajul de Ziua Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou este unul dintre principalele popasuri duhovniceşti pentru credincioșii din toată țara.

Pentru a îndura mai ușor frigul de peste noapte, credincioșii au primit mâncare și ceai cald din partea voluntarilor bisericii și a Crucii Roșii.

Toate bisericile din jurul Patriarhiei sunt puse la dispoziția pelerinilor care nu au unde să înnopteze în această perioadă.

Potrivit reprezentanților Patriarhiei, raclele celor doi sfinți vor fi ținute în baldachin, pentru închinare, până luni, 29 octombrie.

rootstireaActualitate/Esential
<!-- --> Pelerinaj în Dealul Patriarhiei ...