Recep Erdogan, preşedintele Turciei

<!–

–>

Într-un discurs avut în faţa grupului parlamentar al partidului său (Partidul Justiţiei şi Dezvoltării, AKP) la Ankara, Erdogan a afirmat că asasinarea lui Khashoggi la 2 octombrie a fost planificată cu mai multe zile înainte, contrazicând astfel versiunea saudită care se referea la o altercaţie care a luat o turnură nefericită.

„În acest stadiu, toate elementele şi probele care au fost descoperite indică faptul că Jamal Khashoggi a fost victima unei crime comise cu sălbăticie. (…) Camerele de supraveghere de la consulatul saudit au fost retrase, toate înregistrările au fost şterse din memorie. Înregistrările camerelor de supraveghere arată că Jamal Khashoggi nu a părăsit consulatul”, a precizat preşedintele turc în timpul intervenţiei, ce a generat un mare interes în întreaga lume.

După o scurtă trecere în revistă a elementelor anchetei, Erdogan a enumerat câteva întrebări care rămân fără răspuns.

„De ce nu este încă găsit trupul?”
, a întrebat retoric preşedintele turc, adăugând că ar dori să ştie „cine a dat ordin” ucigaşilor.

Erdogan a afirmat că i-a spus regelui saudit Salman că, în opinia sa, consulul saudit din Istanbul a fost incompetent şi că acesta a fost retras deja din funcţie şi a revenit în ţara sa.

Şeful statului turc a indicat că cele 18 persoane arestate în Arabia Saudită în acest caz sunt cele identificate de serviciile de informaţii turceşti. El a spus că problema imunităţii diplomatice ar fi de discutat în acest caz.

Erdogan a indicat că o echipă saudită formată din 15 persoane a sosit la Istanbul în ziua în care jurnalistul a dispărut şi că trei bărbaţi din această echipă au mers apoi într-o acţiune de explorare în pădurea Belgrad din Istanbul şi la Yalova, la 90 km sud de Istanbul.

Preşedintele Erdogan a declarat totodată că nu este mulţumit că Arabia Saudită i-a acuzat doar pe unii dintre agenţii săi de informaţii pentru uciderea jurnalistului Khashoggi şi a cerut ca suspecţii să fie judecaţi la Istanbul. Toate persoanele implicate în moartea jurnalistului saudit, inclusiv comanditarii, trebuie să fie traşi la răspundere, a afirmat Erdogan, citat de AFP.

„Conştiinţa internaţională nu se va linişti până când persoanele implicate, de la făptaşi până la comanditari, nu vor fi pedepsite”, a declarat Erdogan.

El a mai spus că autorităţile turce nu cunosc locul unde se află corpul lui Khashoggi şi a cerut Arabiei Saudite să dezvăluie identitatea unui „colaborator local”, despre care se presupune că a luat cadavrul.

„Recunoscând uciderea, guvernul saudit a făcut un pas important. Ceea ce aşteptăm de la el acum este să scoată la lumină responsabilităţile fiecăruia în acest caz, de sus în jos, şi să-i aducă în faţa justiţiei”, a afirmat preşedintele turc.

AFP notează că preşedintele turc nu a precizat elementele pe care îşi bazează afirmaţiile şi nu a menţionat niciodată înregistrările audio sau video pe care presa turcă şi oficialităţi turce le-au invocat la începutul anchetei.

Erdogan a prezentat cronologia întregii operațiuni, așa cum decurge din “indiciile solide” de care dispun până în prezent autorităţile turce.

Vineri, 28 septembrie:
– ora locală 11.50: Khashoggi intră în Consulatul saudit din Istanbul pentru a rezolva probleme legate de nişte acte necesare în vederea căsătoriei sale cu iubita sa turcoaică Hatice Cengiz. I s-a spus că trebuie să revină într-o altă zi la consulat. Imediat după prima sa vizită, mai mulţi angajaţi ai consulatului pleacă în Arabia Saudită.

Luni, 1 octombrie:
– ora locală 16.40: un grup format din trei saudiţi ajunge la Istanbul cu un avion de linie şi vine la consulat.
– În aceeaşi zi, o echipă a consulatului pleacă în recunoaştere în pădurea Belgrad şi în regiunea Yalova, ambele în apropiere de Istanbul.

Marţi, 2 octombrie:
– ora locală 01.45: o altă echipă formată din alţi trei saudiţi aterizează la Istanbul tot cu o cursă de linie şi se cazează la un hotel.
– în aceeaşi zi sosesc cu un avion privat încă nouă saudiţi, unii dintre ei generali, şi toţi merg la un alt hotel.
– personalul consulatului Arabiei Saudite este reţinut într-o încăpere, sub pretextul unei inspecţii. Personalul reşedinţei consulului general primeşte zi liberă, cu aceeaşi explicaţie.
– între orele locale 09.50 şi 11.00: Cei 15 saudiţi se reunesc în consulat, unde vin separaţi.
– hard-ul sistemului de supraveghere este scos din funcţiune.
– ora locală 11.50: Khashoggi primeşte un apel telefonic de la consulat pentru a confirma întâlnirea sa acolo în aceeaşi zi.
– ora locală 13.08: sosit direct de la Londra, Khashoggi intră în consulat, dar o lasă pe iubita sa Hatice Cengiz să-l aştepte afară.
– ora locală 17.50: Hatice Cengiz alertează autorităţile turce că Jamal Khashoggi este reţinut în consulat sau că se întâmplă ceva acolo. Poliţia turcă începe o investigaţie şi, după examinarea imaginilor de pe camerele de supraveghere din împrejurimi, constată că Jamal Khashoggi nu a ieşit din consulat.
– ora locală 18.20: 6 dintre cei 15 saudiţi identificaţi de serviciile secrete turce părăsesc Turcia la bordul unui avion privat.
– ora locală 22.50: alţi 6 dintre cei 15 pleacă şi ei din Turcia, tot cu un avion privat.
– un bărbat ce pare a fi Khashoggi, şi care poartă hainele acestuia, se plimbă prin Istanbul împreună cu un alt bărbat saudit. Amândoi părăsesc Turcia în aceeaşi zi cu un avion de linie.

<!–

 

–>

ŞTIRILE ZILEI

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/capital_transparent-369.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/capital_transparent-369-300x164.pngrootstireaActualitate/Esential
...