Oficialii europeni cer României să ia în calcul opiniile prezentate în raportul Comisiei de la Veneția

<!–

–>

”Am luat notă cu mare atenție de cele două opinii ale Comisiei de la Veneția pe codurile penale și legile justiției. Cerem autorităților române să le ia în calcul. După cum a precizat și vicepreședintele Timmermans în dezbaterea din Parlamentul European: în timp ce vom continua dialogul cu autoritățile române, în spiritul cooperării și în contextul mecanismului de Cooperare și Verificare, Comisia va trage concluziile necesare dacă amendamentele la legile justiției, codurile penale și legile privind conflictul de interese și corupția nu vor fi luate în considerare. Comisia va prezenta analiza în detaliu în următorul raport MCV de pe 13 noiembrie.” a mai declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Anunțul Comisiei Europene vine după ce Comisia de la Veneţia recomandă României, în avizul publicat luni pe site-ul instituției, să reanalizeze sistemul de numire şi revocare a procurorilor de rang înalt, notând că, în pofida unor îmbunătăţiri, proiectele de lege în domeniul justiţiei riscă să genereze presiuni şi să submineze independenţa sistemului judiciar.

Era necesar ca Parlamentul României să adopte o reformă a codurilor penale pentru a implementa decizii ale Curţii Constituţionale şi directive ale UE, dar şi pentru a remedia deficienţele din aplicarea prevederilor actuale, însă modul în care s-a desfăşurat această reformă nu a fost deloc unul corespunzător, arată Comisia de la Veneţia într-o opinie privind modificările la codul penal şi codul de procedură penală, adoptată vineri şi publicată luni integral pe site-ul său.

rootstireaActualitate/Esential
...