Duminică dimineață, vestea că România rămâne fără Ilie Balaci, unul dintre cei mai mari fotbaliști, a lovit ca un trăznet, iar informațiile au început să se propage cu viteză amețitoare.

Fostul internațional a suferit un accident vascular cerebral duminică, în timp ce se afla acasă, în Craiova. Medicii de la Spitalul din Craiova au încercat să îl resusciteze, însă nu au mai putut face nimic pentru el, a informat Cristina Geormăneanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean din Craiova. Ilie Balaci nu a mai ajuns la spital.

Potrivit ziaruldecraiova.ro, Ilie Balaci a avut probleme respiratorii cu câteva zile în urmă, a mers la doctor, iar acesta i-a prescris o rețetă contra unei alergii.

 

Duminică dimineața, alergia avea să provoace infarctul, dar și să blocheze procedura de resurscitare a fostului mare fotbalist. Conform sursei citate, când și-a dat seama că nu are echipamentul necesar, echipajul de pe Serviciul de Ambulanță Dolj a solicitat intervenția unui echipaj SMURD dotat cu un medic. Apoi, medicii au încercat să-l intubeze folosindu-se de un tub de dimensiuni mai mici, destinat pacienților copii, dar, după o oră și jumătate, Balaci a fost declarat mort.

Din primele informații, intubarea nu a reușit deoarece căile aeriene erau prea inflamate ca urmare a alergiei cu care se confrunta fostul mare sportiv.

Motivul morții lui Ilie Balaci va fi dezvăluit zilele următoare, familia cerând autopsia corpului fostului fotbalist.

Printre simptomele care apar în cazul unui accident vascular cerebral se numără: amorțirea bruscă a feței, a brațelor sau picioarelor, dificultăți în vorbire și înțelegere, tulburări de vedere, amețeală, pierderea echilibrului, dificultăți motorii și dureri de cap severe.

Ilie Balaci, unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști români, a murit, duminică, la vârsta de 62 de ani. 

Cum recunoști simptomele unui accident vascular cerebral

Pentru a reține cât mai ușor simptomele descrise mai jos, poți recurge la metoda folosită și de celebrul personaj Dr. House, și anume FAST:

F (face=față) – rugați pacientul să zâmbească și observați dacă fața nu e simetrică sau buza e căzută într-o parte
A (arms=brațe) – rugați pacientul să-și ridice ambele brațe și observați dacă unul dintre ele rămâne mai jos
S (speech=vorbire) – rugați pacientul să rostească o propoziție scurtă și observați dacă are dificultăți în vorbire sau nu își găsește cuvintele
T (time=timp) – nu pierdeți timpul, sunați la numărul de urgență pentru că accidentul vascular cerebral trebuie tratat medicamentos sau chirurgical cât mai rapid pentru a preveni atacurile ulterioare cu potențial mortal și leziunile permanente asupra creierului.

Cum previi accidentul vascular cerebral

Pentru a limita riscul de atac cerebral la minimum, medicii recomandă:

Scurte plimbări zilnice sau mișcare la sala de sport

20 de minute de plimbare în aer liber pe zi în ritm alert, iar acest lucru ne poate reduce riscul de atac cerebral cu aproape 40%, ne sugerează un studiu realizat pe 40.000 de femei.

Să fii trist, supărat sau mâhnit într-o anumită perioadă a vieții, ca urmare a decesului unei persoane dragi sau din cauza locului de muncă este perfect normal, însă nu același lucru se poate spune dacă starea de tristețe se manifestă pe perioade lungi de timp și fără justificare personală, mai notează CSID..

Potrivit cercetărilor, depresia poate crește șansele unui atac cerebral cu 30% deoarece persoana în cauză este mai tentată să aibă un stil de viață neglijent, fumează, este supraponderală și nu face deloc mișcare. De asemenea, persoanele depresive nu merg la medic pentru controale de rutină, iar glicemia și tensiunea arterială anormale și netratatepot deteriora starea de sănătate.

Nu dormi mai puțin de 7 ore și mai mult de 10 ore pe noapte. Experții de la Universitatea Harvard au demonstrat că persoanele care dorm mai mult de 10 ore pe noapte au cu 63% mai multe șanse de acccident vascular cerebral. Iar dacă obișnuiești să sforăi în timpul somnului, e foarte probabil să dezvolți sindromul metabolic, care este unul dintre factorii de risc pentru atacul cerebral, precum și pentru bolile de inimă sau diabet.

Pe toți ne apucă în unele moment dureri de cap supărătoare, însă în cazul în care migrena este însoțită de lumină încețoșată și apariția unor pete oarbe în câmpul vizual, trebuie să avem mare grijă pentru că pot semnala o circulație a sângelui defectuoasă, deci un risc crescut de accident vascular. În cazul în care experimentezi astfel de migrene, cel mai indicat este să mergi la medic pentru un control amănunțit și un tratament corespunzător.

Ritmul cardiac neregulat, bătăile rapide ale inimii sau, din contră, mult prea lente, asociate cu respirația îngreunată și durerile în piept pot fi semnale că suferi de fibrilație atrială, care crește de aproape 5 ori riscul de atac cerebral.

Un studiu publicat în jurnalul Hypertension arată că persoanele agresive și nervoase sunt la mare risc de a fac un atac cerebral.

Din nefericire, cele mai multe persoane care suferă un accident vascular cerebral nu recunosc simptomele și nu știu ce trebuie să facă în astfel de situații. Un raport din publicația Stroke arată că 70% dintre pacienți nu au știu ce li s-a întâmplat și mai puțin de 30% dintre ei s-au adresat unui medic în primele 24 de ore pentru a primi tratament adecvat.

rootstireaActualitate/Esential
Duminică dimineață, vestea că România rămâne fără Ilie Balaci, unul dintre cei mai mari fotbaliști, a lovit ca un trăznet, iar informațiile au început să se propage cu viteză amețitoare.Fostul internațional a suferit un accident vascular cerebral duminică, în timp ce se afla acasă, în Craiova. Medicii de la...

Preluat de la romania ntv