<!–

–>

SUA mai renunță la un acord internațional

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

Președintele SUA a anunțat retragerea țării sale din Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare semnat cu Rusia acum mai bine de 30 de ani.

Rusia a încălcat acordul. Fac asta de mulţi ani şi nu ştiu de ce preşedintele Obama nu a purtat negocieri sau nu a abandonat tratatul“– Trump.

Președintele Obama a acuzat Rusia în 2014 de încălcarea tratatului, dar la presiunea liderilor europeni care avertizau declanșarea unei noi curse a înarmării a menținut SUA în acord.

Tratattul Forțelor Nucleare Intermediare a fost semnat în 1987 de președinții Reagan și Gorbaciov și prevedea interzicerea rachetelor nucleare și balistice cu o rază de acțiune cuprinsă între 500 și 5500 de km. Rușii sunt acuzați acum că au dezvoltat o nouă rachetă, SSC-8, care poate lovi oricând țările NATO.

Consilierul pentru securitate al președintelui Trump, John Bolton merge la Moscova săptămâna viitoare să le comunice oficial rușilor decizia.

Va fi pentru a atreia oară când Donald Trump retrage SUA dintr-un acord internațional major, dupaă cel de la Paris privind schimbările climatice și renunțarea la acordul nuclear cu Iranul.

rootstireaActualitate/Esential
<!-- --> SUA mai renunță la un acord internațional ...