O tânără de 19 ani a fost prinsă de polițiști, vineri seară, în timp ce conducea pe Splaiul Unirii, în Capitală, aflându-se sub influența drogurilor. Tânăra a fost oprită în trafic pentru că depășise limita de viteză, iar la testarea cu aparatul Drugtest rezultatul a fost pozitiv pentru consum de două substanțe.

Potrivit Brigăzii Rutiere, vineri seară, în jurul orei 19.00, o tânără în vârstă de 19 ani a condus un autoturism pe Splaiul Unirii, în Sectorul 4, cu viteza de 87 de kilometri pe oră, pe un tronson de drum limitat la 50 de kilometri pe oră, motiv pentru care a fost oprită. Aceasta a fost testată cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru consum de două substanțe, astfel că ea a fost dusă la sediul Institului Național de Medicină Legală pentru recoltare de probe biologice.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală care va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, arată sursa citată.

Comenteaza aceasta stire

rootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv