Cântăreţul spaniol Julio Iglesias a demonstrat miercuri seară la Marea Sală a Palatului imperial din Kremlin că încă “se ţine bine” pe scenă şi poate încânta publicul după o pauză de doi ani, relatează EFE.

Julio Iglesias

<!–

–>

Cel de la Moscova a fost ultimul concert din cadrul turneului său ’50 Aniversario’, cu care s-a prezentat anterior la Taşkent (Uzbekistan), Dubai şi Tel Aviv şi prin care a dorit să aniverseze jumătate de secol de carieră.

Julio Iglesias, care a împlinit recent 75 de ani şi căruia i s-au observat câteva probleme de spate în cele două ore cât a durat concertul din Moscova, a recunoscut în faţa publicului că “nu ştie dacă ar mai putea face din nou acest lucru”.

Dar a demonstrat că poate face un mare spectacol în faţa unui public format în mare parte din ruşi şi spanioli.

Julio Iglesias, care în jumătate de secol are la activ 82 de albume în 12 limbi străine şi a vândut peste 300 de milioane de exemplare în întreaga lume, a cântat la Moscova în spaniolă, franceză, engleză şi italiană.

Artistul spaniol a smuls primul ropot de aplauze al publicului cu piesa ‘Mammy Blue’. ‘Crazy’ a fost un alt cântec care i-a entuziasmat pe spectatori care au aplaudat măestria saxofonistului trupei lui Iglesias şi un cuplu de dansatori de tango.

Au urmat ‘Echame a mí la culpa’, ‘Me olvidé de vivir’, ‘Moralito’, ‘Careless Whisper’, ‘El Bacalao’, ‘Manuela’ şi ‘Me va, me va’, care au făcut să răsune de lirism Sala palatului din Kremlin, şi binecunoscuta ‘La carretera’.

Această ultimă piesă l-a făcut pe Iglesias să rememoreze când a venit prima oară în Rusia – “în 1973 sau 1974”, a ezitat el – oferind concerte în multe oraşe ale ţării, de la Sankt Petersburg şi până la Ekaterinburg.

După încheierea ultimelor acorduri, publicul i-a scandat numele şi i-a cerut să cânte din nou ‘Nathalie’, piesă pe care artistul spaniol a reinterpretat-o în final.

Julio Iglesias, care a oferit peste 5.000 de concerte în întreaga lume, şi-a început cariera în urmă cu jumătate de secol obţinând marele premiu la Festivalul Benidorm din Spania.

sursa

agerpres.ro

<!–

 

–>

ŞTIRILE ZILEI

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/capital_transparent-311.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/capital_transparent-311-300x164.pngrootstireaActualitate/Esential
Cântăreţul spaniol Julio Iglesias a demonstrat miercuri seară la Marea Sală a Palatului imperial din Kremlin că încă 'se ţine bine' pe scenă şi poate încânta publicul după o pauză de doi ani, relatează EFE. ...