Președintele Klaus Iohannis a declarat, despre numirea Adinei Florea la șefia DNA că nu va permite ca România să facă pași înapoi împotriva luptei anticorupție și a cerut o verificare privind legalitatea propunerii, având în vedere avizul negativ de la CSM.

“România nu poate face pași înapoi împtriva corupției și nu voi accepta asa ceva. Pentru asta DNA are nevoie în fruntea sa o persoana independentă. Nu e posibil să facem pași înapoi, unde România înregistrase pași pozitivi. Avem un aviz negativ de la CSM care conține lucruri care trebuie să ne dea de gândit. Până atunci am cerut departamentului de resort să verifice legalitatea acestei propuneri. Dar nu voi accepta nimic ce reprezintă un pas în spate în lupta împotriva corupției”, a afirmat Klaus Iohannis, joi la Bruxelles întrebat despre numirea la șefia DNA a Adinei Florea.

Acesta a adăugat: “Nu cunosc persoana și nici nu cred că e nevoie să cunosc persoana. Voi studia documentele, după care o să vorbim acasă mai multe”.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat luni, că i-a trimis președintelui Klaus Iohannis propunerea de numire a Adinei Florea în funcția de procuror-șef DNA. Ea a primit aviz negativ din partea Secției pentru procurori a CSM.

Fostul procuror-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a fost numită, în anul 2009, de către președintele de atunci Traian Băsescu la conducerea Direcției, în ciuda faptului că primise aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Comenteaza aceasta stire

rootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv