Un număr de 20 de persoane sunt blocate la etajele superioare ale unui bloc cu zece etaje din Cluj-Napoca, unde, joi, a izbucnit un incendiu. Alți 11 oameni au fost evacuați de pompieri și șase au ieșit singuri.

Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) a transmis că incendiul a izbucnit joi la subsolul unei clădiri cu zece etaje.

„Șase persoane s-au autoevacuat, 11 persoane au fost evacuate de pompieri, iar alte 20 sunt blocate la etajele superioare. Aceștia nu se pot autoevacua din cauza fumului dens de pe casa scării”, arată IGSU.

Potrivit sursei citate, evacuarea persoanelor blocate la etajele superioare se va realiza cu ajutorul autoscarii.

Acțiunea este în dinamică, iar la fața locului se află echipaje medicale care efectuează evaluarea medicală a persoanelor evacuate.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/cluj-zeci-de-persoane-blocate-intr-o-cladire-cu-zece-etaje-unde-a-izbucnit-un-incendiu-51691.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/cluj-zeci-de-persoane-blocate-intr-o-cladire-cu-zece-etaje-unde-a-izbucnit-un-incendiu-51691-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv