Senatul a adoptat, marți, un proiect legislativ prin care donatorii de sânge vor primi, pe telefon, mesaje de mulțumire pentru gest sau de solicitare în situații de urgență sau la demararea unor campanii de donare de sânge. Ministerul Sănătății nu susține inițiativa.

Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.282/2005 privind organizarea activității de transfuzie sanguină, donarea de sânge și componente sanguine de origine umană, precum și asigurarea calității și securității sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice, a fost adoptată cu 73 de voturi „pentru”, în unanimitate. Ministerul Sănătații nu susține inițiativa legislativă.

„Donartorii de sânge primesc, la fiecare donare, un mesaj de mulțumire cu următorul text; Vă mulțumim că ați donat sânge în data de… Fiecare picătură de sânge contează”, prevede proiectul de lege.

Donatorii vor fi anunțați, de asemenea, și în momentul în care sângele acestora a fost folosit.

„În momentul în care s-a utilizat sângele recoltat, donatorii de sânge primesc un mesaj cu următorul text: Vă mulțumim! un pacient a beneficiat de sângele donat de Dumneavoastră. Vă invităm să rămâneți un donator constat de sânge!”, prevede inițiativa legislativă adoptată de Senat.

Donatorii de sânge vor primi mesaje de solicitare în situații de urgență.

„Donatorii de sânge primesc un mesaj de solicitare în situații de urgență sau la demararea unor campanii de donare de sânge. Mesajul poate cuprinde nevoia curentă de sânge, tipul și cantitatea necesară în cazurile de urgență”, arată propunerea legislativă.

Cheltuielile prevăzute pentru trimiterea mesajelor telefonice vor fi suportate de Ministerul Sănătății, potrivit proiectului legislativ.

„Ținând cont că în țara noastră numărul donatorilor de sânfe este la jumătatea celui necesar și faptul că numărul donatorilor constanți nu depășește 10.000 de persoane la nivel național, promovarea donării de sânge prin campanii și prin apărținători poate aduce suplimentar un număr semnificativ de 20.000 de donatori ocazionali ai cărăr fidelizare- transformarea lor în donatori constanți-, întâmpină dificultăți. Într-o lume în care toți beneficiem de pe urma tehnologiei propunerea legislativă dorește să atragă atenția asupra importanței acestui gest și să stimuleze salvarea de vieți prin donarea de sânge printr-un simplu serviciu de mesagerie”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.

Senatul a fost prima Cameră sesizată, astfel că inițiativa urmează să ajungă la Camera Deputaților pentru dezbatere și vot.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/donatorii-de-sange-vor-primi-mesaje-pe-telefoane-in-ce-vor-consta-acestea-ministerul-sanatatii-nu-sustine-initiativa-51660.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/donatorii-de-sange-vor-primi-mesaje-pe-telefoane-in-ce-vor-consta-acestea-ministerul-sanatatii-nu-sustine-initiativa-51660-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv