<!–

–>

Arborele universal

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

Decanul de vârstă al arborilor din Braşov are forma unui candelabru şi se află în parcul de lângă Colegiul Naţional Andrei Şaguna. Specialiştii apreciază că, după înălţime şi circumferinţa trunchiului, are în jur de 300 de ani.

Platanul uriaş e înalt de 33 de metri, are o circumferinţă de cinci metri iar diametrul de 1,60 metri, impresionant pentru un platan crescut într-un loc cu o climă puţin mai aspră. Interesant este că printre crengile groase ale bătrânului arbore au crescut un arţar, un paltin, un tei, un corcoduş şi chiar o urzică.

“Sămânţa a zburat, a găsit o crăpătură cât de mică şi acolo rădăcinile s-au dezvoltat, au început să crească şi văd că se înţeleg foarte bine”, explică Diana Vasile, cercetător ştiinţific la INCDS “Marin Drăcea” Brașov.

Braşovenii mai vârstnici spun că platanul arată neschimbat de zeci de ani.

În parcul de lângă Casa Armatei pot fi admiraţi doi copaci paulonia, arbori decorativi originari din China, care cresc foarte rapid. În aceeaşi zonă se află şi un salcâm japonez care a atins 25 de metri, înălţimea maximă. O altă curiozitate locală este arborele-lalea. Aşa e denumit pomul-minune din parcul central din Braşov, unde se învecinează cu alte zeci de specii de copaci.

Localnicii şi turiştii din Braşov au participat la un tur organizat de o asociaţie pentru protejarea mediului ca să cunoască mai bine flora din zonă.

Turul a făcut parte din Săptămâna Ariilor Protejate. Până duminică, în 16 judeţe din ţară au loc expoziţii, ateliere şi ore de educaţie ecologică în şcoli, excursii ghidate, marcări de trasee şi igienizări ale unor arii protejate.

rootstireaActualitate/Esential
<!-- --> Arborele universal ...