Programele introduse de unele stat membre ale Uniunii Europene, care vând pașapoarte și permise de rezidență unor cetățeni străini înstăriți, prezintă riscuri de spălare de bani deoarece unele din aceste scheme nu sunt gestionate în mod adecvat, au susținut miercuri mai multe ONG-uri, transmite Reuters.

La nivelul Uniunii Europene, un număr de 13 state au lansat programe de tip “Golden Visa”: Austria, Cipru, Luxemburg, Malta, Grecia, Letonia, Portugalia, Spania, Irlanda, Marea Britanie, Bulgaria, Olanda și Franța. Ungaria a pus capăt unui program similar.

“Dacă ai mulți bani pe care i-ai dobândit prin mijloace dubioase, găsirea unui domiciliu departe de locul de unde ai furat banii nu este doar atragător, este ceva logic” spune Naomi Hirst de la ONG-ul Global Witness. Hirst a adăugat că verificările la care sunt supuse persoanele fizice care au cumpărat cetățenia sau un permis de rezidență în UE nu sunt satisfăcătoare și expun țările care au introdus astfel de programe unor riscuri de corupție și spălare de bani.

Într-un raport comun, Global Witness și Transparency International au cerut Uniunii Europene să stabilească o serie de standarde pentru gestionarea acestor scheme și să extindă prevederile destinate combaterii spălării de bani, care până acum se aplică băncilor și firmelor care organizează jocuri de noroc, la toate părțile implicate în industria vânzării de vize.

Un oficial european a declarat pentru Reuters că executivul comunitar ar urma să publice un raport cu privire la programele de tip “Golden Visa” până în luna decembrie.

Raportul, intitulat ‘European Getaway – Inside the Murky World of Golden Visas’, susține că Ciprul a strâns 4,8 miliarde euro de pe urma vânzării de pașapoarte și permise de rezidență, în timp ce Portugalia ar putea câștiga aproape un miliard de euro pe an. Pe ansamblu, ONG-urile estimează că statele UE au generat aproximativ 25 de miliarde de euro în ultimul deceniu de pe urma vânzării a cel puțin 6.000 de pașapoarte și 100.000 de permise de rezidență.

Raportul menționează cazul Maltei, țară care a strâns 718 milioane euro de pe urma programului său de tip “Golden Visa”, și în cazul căreia solicitanții care au cazier sau sunt anchetați pot fi eligibili “în anumite circumstanțe” să primească un pașaport sau permis de rezidență.

“Programele gestionate necorespunzător permit indivizilor corupți să lucreze și călătorească fără probleme în UE și să submineze securitatea colectivă” susține Laure Brillaud, expert la Transparency International.

Cu excepția Marii Britanii, Ciprului, Irlandei și Bulgariei, toate celelalte 12 state membre UE care au introdus programe de tip “Golden Visa” fac parte din spațiul Schengen.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/programele-de-tip-golden-visa-prezinta-riscuri-de-spalare-de-bani-sustin-ong-urile-51545.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/programele-de-tip-golden-visa-prezinta-riscuri-de-spalare-de-bani-sustin-ong-urile-51545-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv