Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor publice, a spus, marți seara, că salariul minim pe economie poate să fie majorat la 2.050 de lei, înainte de începutul anului viitor.

„Sunt șanse”, a spus Teodorovici, într-o emisiune la TVR, întrebat dacă salariul minim pe economie poate fi crescut la 2.050 de lei, înainte de 1 ianuarie 2019, așa cum este anunțat în prezent.

„Se face această analiză la Finanțe”, a adăugat Teodorovici, dar acesta nu a putut înainta un calcul privind efortul bugetar necesar pentru majorare.

Ministrul finanțelor a susținut că va avea o evaluare privind impactul majorării salariului minim în noiembrie, după ce se va face a doua rectificare bugetară. „După rectificarea din noiembrie, vedem, dacă va crește salariul minim pe economie”, a detaliat Teodorovici.

Salariul minim este în prezent de 1.900 de lei, nivel stabilit la începutul acestui an, de la 1.450 de lei anterior.

„La finanțe, ești obligat să faci analize. Când este vorba de venitul românilor, trebuie să vezi de unde poți crește”, a adăugat Teodorovici.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/ministrul-finantelor-salariul-minim-pe-economie-poate-creste-inainte-de-1-ianuarie-2019-51538.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/ministrul-finantelor-salariul-minim-pe-economie-poate-creste-inainte-de-1-ianuarie-2019-51538-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv