Intens dezbătut și mult controversat, referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție a fost un eșec. Cifrele sunt grăitoare. Astfel, demersul civic a rămas doar o inițiativă nereușită. În timp ce reprezentanții Bisericii spun că eșecul este al celor ce s-au lăsat învinși de comoditate, experții în sociologie vin cu alte argumente: oamenii nu s-au putut raporta la o entitate palpabilă, de aceea nu au ieșit la vot. În tot acest timp, ONG-ul care a inițiat demersul spune că politizarea demersului a dus la nereușita lui.

<!–

–>

Explicații pentru eșecul referendumului

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

Până când să ajungă să fie votată, inițiativa cetățenească a parcurs un drum lung și controversat. Au fost trei ani de dezbateri și peste trei milioane de semnături strânse și validate. Deși susținerea a fost mare, în zilele decisive ale referendumului, numărul românilor care au ales să își exprime opțiunea a fost sub pragul necesar validării.

Biserica Ortodoxă s-a implicat activ în sprijinirea acestui demers. Patriarhia Română susține că “succesul nedeplin” a oferit posibilitatea de a cunoaște gradul de secularizare al societăţii româneşti de astăzi, precum şi principalele poziţionări din societate privind afirmarea şi apărarea familiei.

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei: “Acest eşec nu este totuşi al Bisericilor, al cultelor religioase care s-au implicat într-o campanie de informare atât cât a fost ea posibilă într-un timp foarte scurt şi în niciun caz nu este un eşec al lucidei societăţi creştine implicate în susţinerea lui. Aş spune că mai degrabă este un eşec neconştientizat al celor care s-au lăsat învinşi de comoditate, de indiferentism şi de o foarte vizibilă manipulare.”

Reprezentanții Coaliției pentru Familie pun eşecul pe seama politizării excesive a demersului.

Mihai Gheorghiu, președintele Coaliției pentru Familie: “În ultimele zile ne-am confruntat si cu un fenomen neașteptat, si anume boicotul generalizat al partidelor politice din România.”

Florin Buhuceanu, președintele asociației Accept: “Românii au reacționat cu bun simț și au boicotat activ acest referendum care nu avea niciun fel de efect juridic. Practic, nu se schimba nimic.”

Experții spun însă că, pentru lipsa mobilizării la referendum, vinovații trebuie căutați între cei care au susținut inițiativa.

Bogdan Iancu, sociolog: “Eșecul se datorează, în mare parte, unor resurse de bruiaj care au însemnat, pe de o parte, încercarea de a lamina, de a pune împreună niște partide politice, alături de biserică, alături de un ONG. Din punctul meu de vedere, o mare problemă a fost încă de la început că aceste entități nu s-au putut raporta la ceva palpabil, deci, din acest punct de vedere, oamenii nu au putut să fie mobilizați pentru că nu vedeau niciun fel de resursă pentru această panică”.

La urne s-au prezentat aproape 4 milioane de alegători. Ar fi fost necesare 6 milioane de voturi pentru ca această consultare populară, care a costat peste 40 de milioane de euro, să fie declarată validă.

Articole pe aceeaşi temă

Numele județului Olt rămâne același. Referendumul pentru schimbarea numelui în Olt Romanați nu a fost validat

Tensiuni în PNL, după ce Ludovic Orban a susținut referendumul. Cristian Bușoi: În PNL este o diversitate de opinii, fiecare a procedat conform propriei conștiințe

Rezultate finale la referendumul pentru modificarea Constituției. Prezența la urne: 21,10%. Voturi DA 91,56%, voturi NU 6,47%

Kelemen Hunor: Pentru majoritatea oamenilor nu a existat o problemă urgentă, care trebuie rezolvată la referendum

Patriarhia Română, după invalidarea referendumului: Un succes nedeplin ne cheamă la mai multă speranţă şi lucrare

Participare slabă la referendumul pentru schimbarea Constituției în județele din Transilvania

Noapte albă pentru preşedinţii secțiilor de votare din Capitală

Mihail Neamțu: 3,5 milioane de oameni au socotit importantă tema familiei, în condiții de boicot. Florin Buhuceanu: Alianța PSD-BOR, o relație toxică pe care electoratul a sancționat-o

Referendum cu dublă miză în Olt: redefinirea familiei și schimbarea numelui județului în Olt-Romanați

USR: Prezența: 19,5% la nivel național, referendumul nu a fost validat. PNL: Organizarea referendumului, extrem de proastă. PSD: N-a fost un vot politic, un demers care n-a fost asumat politic de nimeni

Președintele Klaus Iohannis a votat, la o secție de votare din Sibiu

Situații atipice la referendum: În unele secții de votare nu a venit nimeni, în altele prezența a depășit 380 la sută

Pro Democraţia atrage atenţia asupra riscului votului multiplu prin practica “turismului electoral”

Coaliția pentru Familie acuză modul în care a fost organizat referendumul şi boicotul partidelor

<!–

 

–>

ŞTIRILE ZILEI

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/capital_transparent-168.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/capital_transparent-168-300x164.pngrootstireaActualitate/Esential
Intens dezbătut și mult controversat, referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție a fost un eșec. Cifrele sunt grăitoare. Astfel, demersul civic a rămas doar o inițiativă nereușită. În timp ce reprezentanții Bisericii spun că eșecul este al celor ce s-au lăsat învinși de comoditate, experții în sociologie vin cu...