Magistratul Brett Kavanaugh, nominalizat de preşedintele Donald Trump, a fost validat de Senat la Curtea Supremă a Statelor Unite, cu 50 de voturi “pentru” şi 48 “împotrivă”, transmite News.ro. Înaintea votului, sute de persoane a protestat la Washington faţă de nominalizarea lui Kavanaugh. Acesta a fost acuzat de trei femei că ar fi comis abuzuri sexuale.

Brett Kavanaugh

<!–

–>

În timpul votului, alţi protestatari au strigat “Ruşine!” din galeria destinată publicului în Senat, făcând necesară intervenţia vicepreşedintelui Mike Spence, care a cerut ca ordinea să fie restabilită.

Vineri, Kavanaugh a fost votat de republicanii din Senatul american, cu ajutorul unui singur democrat, pentru nominalizarea la Curtea Supremă a SUA.

Astfel, el a fost învingător dintr-o etapă importantă, printr-o victorie la limită. 51 la 49 a fost raportul voturilor în favoarea sa.

Judecătorul conservator în vârstă de 53 de ani a fost în centrul atenţiei în ultimele zile, după ce a fost acuzat de cel puţin 3 femei de abuz sexual. Acuzaţiile au făcut referire la incidente petrecute în urmă cu câteva zeci de ani.

Atât el, cât şi republicanii au negat şi respins acuzaţiile.

Decizia lui Trump de a-l prezenta pe Kavanaugh drept candidatul său pentru Curtea Supremă a stârnit un val de proteste în SUA. Joi, au avut loc mai multe manifestaţii la Washington, în timpul cărora au fost reţinute, între alţii, actriţa Amy Schumer şi modelul Emily Ratajkowski.

Catolic convins, Kavanaugh activează în diverse grupuri religioase şi este un apărător al dreptului de deţinere de arme. În timpul liber, antrenează o echipă de baschet de juniori şi susţine echipa de baseball Washington Nationals.

Numirea lui Kavanaugh este pe viaţă şi consolidează controlul conservatorilor asupra celor nouă judecători ai Curţii, căreia îi revine decizia finală cu privire la legislaţia SUA.

Audierea lui Kavanaugh pe parcursul procesului de confirmare în funcție a fost timp de o săptămână în centrul atenției opiniei publice americane.

Acuzațiile argumentate ale psihologului Christine Blasey Ford despre felul în care acesta ar fi abuzat-o sexual și felul ofensiv în care Kavanaugh a răspuns întrebărilor lansate de membrii Congresului au generat reacții puternice și emblematice în mass-media.

<!–

 

–>

ŞTIRILE ZILEI

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/capital_transparent-119.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/capital_transparent-119-300x164.pngrootstireaActualitate/Esential
Magistratul Brett Kavanaugh, nominalizat de preşedintele Donald Trump, a fost validat de Senat la Curtea Supremă a Statelor Unite, cu 50 de voturi 'pentru' şi 48 'împotrivă', transmite News.ro. Înaintea votului, sute de persoane a protestat la Washington faţă de nominalizarea lui Kavanaugh. Acesta a...